„Paștele Blajinilor”

În Duminica Tomei, numită și „Paștele blajinilor” în unele sate ies credincioșii la cimitir unde fac pomenire, dau de mâncare unii altora și cântă cu toții troparul Învierii. Păstrați cu sfințenie acest obicei creștinesc. De altfel fiecare Duminică este un Paște, este ziua Învierii Domnului, ziua bucuriei și a mântuirii noastre.
Să păstrăm cu sfințenie credința curată și fierbinte în Dumnezeu. Să păstrăm cu grijă frumusețea cultului ortodox și toată tradiția străbună moștenită de la înaintași și să trăim în pace și iubire unii cu alții, ca împreună să cântăm cu îngerii „Hristos a înviat!”.
– De Paștele Blajinilor, gospodinele dau mâncare de pomană în amintirea celor morți
Credințe despre blajini sânt multe și contradictorii. Se spune că ar fi cei dintâi oameni de pe pământ, susținând, de atunci încoace, stâlpii cerului și pământului; creștinismul i-a adoptat transformându-i într-un soi de creștini aparte, convertiți nu de Iisus Hristos, ci de Fiul Oii; ei ar locui într-o țară foarte depărtată, undeva spre marginea pământului sau chiar sub pământ ascunși de lumea noastră mincinoasă; alți oameni cred că blajinii locuiesc pe niște insule aici aducându-le de mâncare ciorile; ei nu au case, mâncând poame și umblând mai tot timpul goi. La trup sânt mai mici ca noi, însă au calități morale deosebite, precum bunătatea, blândețea și simplitatea, care-i fac adevărate modele pentru oameni. Postesc tot anul, astfel împiedicând sfârșitul lumii noastre; în rugăciunile lor nu cer nimic, singura lor sudalmă fiind: ”Du-te la Domnul!”.
Legătura acestor omuleți cu lumea umană este asigurată de cojile de ouă aruncate pe apa curgătoare în Vinerea Mare sau în Sâmbăta Paștelor, de gospodine; era mare păcat dacă nu se făcea așa, deoarece blajinii nu ar mai afla niciodată când este Paștele lor. Despre aceste coji se spune că plutesc timp de 8 zile până ajung pe Apa Sâmbetei, râu infernal care ar izvorî de sub rădăcinile Bradului Lumii, ar înconjura pământul de 3, 7 sau 9 ori și s-ar vărsa pe lumea cealaltă în iad. Apa Sâmbetei trece și pe lângă ostroavele blajinilor; aceștia văzând cojile de ouă, le iau și încep să mănânce ce mai găsesc în ele, spunându-se că dintr-un ou se satură 12 suflete . După ospăț, blajinii se căsătoresc cu femeile lor, rămânând împreună cu ele între 6 și 30 de zile , această perioadă fiind singura din an în care se poate înmulți neamul blajinilor .
Oamenii satelor românești țineau cu strășnicie Paștele Blajinilor, astfel nu ar fi putut rodi ogoarele, oile s-ar fi îmbolnăvit, iar pe ei i-ar fi durut mâinile și picioarele. Prin Botoșani, bătrânii dădeau de-a dura ouăle roșii în amintirea blajinilor, iar în Bucovina se ieșea la iarbă verde cu mâncare și băutură, multe fărâmituri și picături fiind lăsate să cadă pe pământ întru pomenirea celor omorâți de hoți, împușcați , spânzurați sau înecați . Prin alte locuri oamenii se duceau în cimitire, aici bocindu-și morții, dând de pomană și depunând ofrande pe morminte.
Unii etnologi au văzut în blajini un fel de “rezervă ”a spiței umane, acestea trebuind la un moment dat, în funcție de păcătoșenia noastră, să ne înlocuiască. Altruiști, blajinii se roagă pentru sufletele noastre sperând să le vină rândul la locuirea pământului cât mai târziu cu putință. (Cristina Fialcovschi, www.moldova.org)