„Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut”(Ioan 20, 29)
În prima zi a Sfintelor Paști, seara, ne spune Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, S-a arătat Iisus Hristos înviat ucenicilor Săi, ascunși de frica iudeilor, într-o cameră încuiată din Ierusalim și le-a spus: Pace vouă! După ce i-a liniștit, că erau tulburați și cuprinși de frică și i-a încredințat de Învierea Sa din morți, arătându-le mâinile și coasta străpunse de cuie și suliță pe cruce, le-a adăugat: Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi (Ioan 20, 21). Prin aceste cuvinte Domnul a trimis pe Apostoli la propovăduire, având misiunea să vestească Evanghelia mântuirii la toate neamurile pământului.
Dar pentru a-i întări cu putere de sus la această misiune dumnezeiască de înnoire a lumii, Mântuitorul a suflat asupra lor Duh Sfânt, și le-a dat putere să ierte păcatele oamenilor, zicând: Luați Duh Sfânt! Cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate și cărora le veți ține vor fi ținute (Ioan 20, 22-23). Nimeni nu poate propovădui pe Hristos dacă nu este trimis de Dumnezeu și dacă nu este întărit și sfințit de harul Duhului Sfânt. Însă nu este destul pentru mântuire numai să citim Sfânta Scriptură și să ascultăm cuvântul Evangheliei. Trebuie să-l și facem. Nu era suficientă Apostolilor și ucenicilor Domnului numai propovăduirea cuvântului. Ea singură nu poate mântui fără pocăință. Apostolii aveau datoria să-i învețe voia lui Dumnezeu, dar să-i curețe și de păcate, adică să le dezlege păcatele prin spovedanie, fără de care nu poate fi iertare, pocăință și mântuire. De aceea Domnul întemeiază acum Taina Sfintei Spovedanii, ca urmașii lor, episcopii și preoții, să spovedească pe cei ce cred, și să-i dezlege de păcate. Aceasta este singura cale de mântuire a creștinilor: Credința dreaptă în Dumnezeu, împlinirea poruncilor evanghelice și dezlegarea păcatelor prin spovedanie.
Dar, cu rânduiala dumnezeiască, apostolul Toma nu era de față cu ceilalți apostoli când S-a arătat Domnul. Și când i-au spus toți: Am văzut pe Domnul! el nici nu s-a bucurat, nici n-a voit să creadă, până nu a văzut cu ochii și a pipăit cu mâna rănile Mântuitorului (Ioan 20, 25). După opt zile, adică în Duminica a doua după Înviere, iarăși S-a arătat Iisus Hristos ucenicilor Săi, trecând prin ușile încuiate. Atunci era și Toma de față. După ce le-a zis din nou: Pace vouă, a spus cu mustrare pentru Toma: Adu-ți degetul tău încoace și vezi mâinile Mele, și adu-ți mâna ta și o pune în coasta Mea; și nu fi necredincios, ci credincios! (Ioan 20, 26-27). Iar Toma pipăind și văzând rănile Domnului, cuprins de frică și uimire, a strigat cu smerenie și credință: Domnul meu și Dumnezeul meu! Mântuitorul însă l-a mustrat pentru puțina lui credință, zicând: Pentru că M-ai văzut, Tomo, ai crezut? Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut! (Ioan 20, 28-29).
Toma a crezut numai după ce a văzut
Toma era un apostol îndoielnic. El a crezut numai după ce a văzut și a cercetat adevărul, pipăind rănile lui Hristos. De aceea l-a și mustrat Domnul, căci credința vine din auz, iar nu din pipăire și vedere. Credința vine din interior, din inimă, iar nu din afară. Credința vine din cuvânt. Din cuvântul de învățătură auzit din gura mamei și a tatei. Căci părinții trupești ne sînt primii dascăli de religie în viață. Apoi, credința noastră în Dumnezeu ne vine și se întărește în noi din predica preotului la biserică, din sfaturile date de bătrâi, din citirea cărților sfinte și mai ales din cuvintele și învățăturile pe care le auzim și le citim zilnic în Sfânta Evanghelie.
Îndoiala lui Toma
Îndoiala lui Toma la Învierea Domnului a avut și un rol providențial. Căci, prin pipăirea rănilor Mântuitorului, Toma dovedește celor necredincioși că Hristos a avut cu adevărat trup omenesc, asemenea nouă, afară de păcat și că a pătimit cu trupul pe cruce pentru mântuirea lumii. Iar dacă Toma s-a îndoit de Învierea Domnului, după ce și-a pus mâna în coasta Lui, s-a căit de necredința sa și, căzând în genunchi, și-a mărturisit cu lacrimi credința și păcatul său, prin aceste cuvinte: Domnul meu și Dumnezeul meu! (Predica Părintelui Cleopa la Duminica Tomei)
