Premiul I, Cupa și o lucrare evaluată cu punctaj maxim – 100 de puncte – alcătuiesc palmaresul remarcabil al elevului Marius Cristian Chiriloaei, de la Școala Gimnazială „Ion Creangă” Suceava, la Concursul național „La școala cu ceas”, secțiunea istorie, de la Râmnicu Vâlcea.
Pasiunea pentru această disciplină, preocuparea pentru studiu, disciplina și pregătirea suplimentară i-au adus elevului de clasa a V-a cel mai bun rezultat al lotului sucevean, respectiv punctaj maxim la toate cerințele.
38 de elevi au reprezentat județul nostru la cea de-a 27-a ediție a Concursului „La școala cu ceas”, competiție de prestigiu, ce vizează disciplinele geografie și istorie, destinată elevilor din clasele V–VIII.
Marius Cristian Chiriloaei a fost singurul elev din județ care a obținut 100 de puncte, un început mai mult decât încurajator având în vedere că ”La școala cu ceas” este prima competiție importantă la care participă acesta.
Elevul este pregătit de prof. Daniela Baltaru, care i-a cultivat și întreținut pasiunea pentru această disciplină, pasiune dobândită încă din clasa a IV-a, datorită implicării învățătoarei Adriana Grădinariu.
„A fost o experiență foarte frumoasă și specială. M-am bucurat că am avut ocazia să-mi testez cunoștințele și să-mi demonstrez eu însumi că munca și pasiunea dau rezultate.
Am avut foarte mari emoții, dar concursul nu mi s-a părut greu, pentru că istoria este o materie care-mi place foarte mult.
Ce mi s-a părut de fapt greu a fost pregătirea și disciplina, dar le mulțumesc profesoarei de istorie Daniela Baltaru și mamei care m-au susținut chiar și atunci când nu aveam încredere în mine.
Recomand această experiență tuturor elevilor pasionați de istorie, deoarece te ajută să te dezvolți și să înveți multe lucruri.
Acest concurs m-a făcut să fiu încrezător și m-a ambiționat să lucrez și mai mult în viitor. Atât doamna învățătoare, Adriana Grădinariu, cât și doamna profesoară au știut să-mi inspire pasiunea pentru istorie și să realizez cât de important este să ne cunoaștem trecutul, pentru că fără a ne ști istoria nu putem evolua”, a menționat Cristian.

- “M-a impresionat cu modestia sa, respectul față de școală, politețea și curiozitatea”
Deși îl pregătește de doar câteva luni, despre elevul său, prof. Daniela Baltaru are doar cuvinte de laudă: „Marius Cristian Chiriloaei, din clasa a V-a, a reușit chiar de la prima participare să obțină Premiul I și Cupa cu 100 puncte. O performanță în spatele căreia stă multă muncă, efort, seriozitate, timp, pasiune. Un elev pe care îl cunosc de puțin timp, dar care m-a impresionat încă de la prima oră cu modestia sa, respectul față de școală, politețea și curiozitatea care i se citește în ochi mereu. Cu siguranță este un model pentru toți, un nume care, alături de numele colegilor săi va mai fi auzit”.
Sub îndrumarea profesoarei Baltaru au participat la concursul de la Râmnicu Vâlcea 10 elevi, din care 4 cu experiență competițională anterioară.
Rezultatele au fost remarcabile pentru toți participanții: Chiriloaei Marius Cristian, Chira Luca, Husdup Rareș, Buta Ioan, Gagea Ianis, Lazăr Andrei, Șarban Naomi, Cosovan Tudor, Mechetei David, Ungureanu Flavius.
„Se spune de multe ori că istoria este cea mai frumoasă poveste, dar cu oameni și fapte reale, care dăinuie peste timp. Elevii Școlii <Ion Creangă> au scris o poveste minunată la Râmnicu Vâlcea, pe 30 ianuarie 2026, de care sigur își vor aminti mulți. Concursul Național Interdisciplinar <La Școala cu Ceas>, ediția a XXVII-a, a adunat la disciplina istorie nu mai puțin de 519 elevi din toată țara”, a mai adăugat prof. Baltaru.






