Oricâtă bunăvoință aș avea, nu pot da crezare scenariilor prea fericite; de aceea mi se pare suspect că, din senin, țările occidentale au căzut în adorația filmelor românești, gheboșându-le de laude și decorații.
Mereu s-au făcut filme bune în România, dar Apusul a rămas orb și surd la ele, cu excepția poate a celor semnate de Sergiu Nicolaescu, a căror doză de tembelism seduce gusturile unui public ronțăitor de popcorn vizual. Ca deodată, Mungiu, Porumboiu & co. să stârnească ropote de aplauze și ovații, venite din partea unei lumi, cu a cărei aroganță am avut ani în șir de-a face. Să nu fim naivi; același spectator occidental, habarnist la arta regizorilor Mircea Daneliuc și Dan Pița, cade acum în damblaua românească!
Cred că, mai degrabă, în spatele acestei receptări stranii, șed niște înțelegeri tainice, de tip masonic, între băieții lor cu ochi albaștri și băieții noștri asortați la retină. Niște inși s-au pus de acord, antrenând greii din critica cinematografică, știut fiind că masele consumatoare nu se pronunță asupra valorii unui act artistic, decât după ce liderii de opinie din acel domeniu au făcut-o.
Lesne de înțeles este mobilul aranjamentului. România are bube cât cepele în cap, bube care-i sluțesc nu doar interesele sale, ci și pe ale doamnei diriginte Europa. Când spui „România”, spui implicit „aducători de belele”, spui „crime, violuri și tâlhării”. E o situație care nu ne convine nici nouă, dar nu-i convine nici continentului care ne-a cules de la orfelinat.
Și-atunci, s-a pus la cale operațiunea secretă „Filmul românesc”, fiindcă niciun alt sector, artistic sau neartistic, nu e în stare să atragă un atât de rapid beneficiu de imagine pentru România. Filmul înseamnă artă, așadar mai mult decât șpițul lui Adi Mutu ori tumbele puse în operă, acum un car de ani, de madam Nadia Conner, fostă Comăneci.
Operațiunea secretă „Filmul românesc” poate avea așadar un spor cu bătaie lungă, fiindcă oricând vreun occidental va strâmba din nasul său fin la auzul cuvântului „român”, un alt occidental, mai cultivat, îi va putea tăia macaroana:
-Stai, moșule, că n–ai dreptate! România nu înseamnă doar țigani și violuri. România înseamnă Porumboiu, înseamnă Mungiu, înseamnă Etcaetera.
Mai ales Etcaetera.
