La Școala Profesională Specială din Câmpulung Moldovenesc au avut loc vineri, de Ziua Internațională a Toleranței, mai multe activități, care au sugerat că toleranța nu este doar o responsabilitate a autorităților, ci și o datorie a comunității și a fiecărui om în parte.
Continuând tradiția de a marca zilele cu semnificație aparte, Școala Profesională Specială a găzduit o serie de activități cu tema „Pași spre toleranță”. La această manifestare a fost invitat să ia parte și un grup de elevi din clasa a V-a, de la Școala Gimnazială „George Voevidca” din localitate. Cele două instituții de învățământ derulează cu succes, de cinci ani, un proiect de parteneriat educațional, iar cadrele didactice implicate au colaborat și de această dată, spre a le oferi elevilor posibilitatea de a-și manifesta interesul pentru una dintre cele mai importante componente ale societății, toleranța.