Abia acum, după consumarea întregii etape, se vede cât de mari au fost punctele pierdute de Oțelul la potou, în meciul cu CFR. Pentru un amărât de punctuleț, Rapidul traversează coridorul rușinii, acolo unde a fost împins nu atât de propria neputință, cât de niște arbitrii slabi și slugarnici, așa cum sunt atâția prin fotbalul nostru. Vocaliștii Borcea și Vamă se acuză unul pe altul de furăciuni, dar cred că mai degrabă intimidarea este arma lor. Într-o vreme în care se ascultă telefoanele ca pe vremea lui Ceaușescu, diferența fiind sifonarea lor, aranjarea efectivă a unui meci devine o întreprindere destul de riscantă. Presiunea, directă sau prin interpuși, inclusiv prin media, este o armă la care un arbitru adevărat este imun. Dar de unde arbitrii adevărați?!
Timișoara, echipa care completează podiumul, a rămas neprihănită și după meciul de la Brașov, dar la ce i-a folosit? Cele patru etape rămase din tur se constituie într-un adevărat moment al adevărului pentru bănățeni: Oțelul, Vaslui și Dinamo, între care se strecoară și o deplasare la Urziceni, deloc ușoară. În astfel de meciuri, dacă se vrea cu adevărat titlul, simpla menținere la suprafață nu e suficientă, trebuie înotat și Contra curentului.
Până la urmă, marea beneficiară a acestei etape a fost Vasluiul lui Hizo. Sau al lui Porumboiu, care a înțeles pentru moment cât de înțelept este să rămâi filosof. Aceeași tăcere o deprinde și Mititelu, care nici nu visa să-i sufle în ceafă lui Gigi. În curtea căruia tăcerea e doar a mieilor, care așteaptă abulici sacrificarea. Să nu-i compătimim, cel puțin cei proveniți din turma de la Urziceni știau în ce se bagă, dacă își închipuiau că vor fi ținuți de prăsilă, au fost fraieri. La Dinamo n-aș insista deocamdată, e o echipă la care greu se decelează norocul din rezultatele sale, inclusiv norocul de arbitraje caline, unii ar spune de-a dreptul canine…
Închei cu speranța că la Sportul va veni un antrenor capabil să readucă pe linia de plutire o echipă frumoasă, cu jucători interesanți, cu potențial mult peste ce au arătat până acum. E nevoie doar de un antrenor care să-i țină în regim de sesiune, nu de semestru!