Pascal

La vreme de criză, muzele sunt cele mai obijduite. Până și sponsorii generoși, totdeauna dispuși să-și ofere prețiosul sprijin, te refuză oftând: „nu vedeți ce vremuri trăim?” Unul dintre sloganurile revoluției a fost „la vremuri noi, oameni noi!”; la ceas dezamăgit de criză atotstăpânitoare (în instaurarea căreia providențialii „oameni noi” au avut consistentă parte de contribuție) mai are ceva șanse de reușită recursul la generozitatea (și înțelepciunea) „bătrânilor”. În iulie, la Iași, își va aniversa patru ani de existență fundația cultural-artistică „Dana”, instituție care-și permite să ignore oftatul generalizat (inclusiv al statului) adoptând cu legitimă îndreptățire deviza „Nu se poate? Ba se poate!” Sigur că, având succes în afaceri, unde a izbutit să adune capital nu din speculații, camătă, mită și deochiate contracte guvernamentale, ci de pe urma trudei la ctitorirea unei serioase și prestigioase firme auto, Mihai Pascal, tutorele „Danei”, își putea lesne cumpăra vile în Argentina și yachturi la Mediterană.
Iar soția, Neli Pascal, își putea permite barem niscaiva poșetuțe de 10.000 de euro, dacă nu și achiziționarea unui onorant mandat de deputat în Parlamentul European. Că, dacă bani sunt, totul… este. Personaj complet atipic pentru anno Domini 2010, Pascal a hotărât să investească în cultură și artă, preluând voluntar sarcini și responsabilități de care statul s-a derobat de mult. A deschis o galerie de artă plastică în inima târgului, pe strada Lăpușneanu, unde, cu regularitate, sunt vernisate expoziții ale unor pictori și sculptori din toate generațiile și de toate orientările (plastice, desigur).
Lista expozanților de până acum este impresionantă, fiind garnisită și cu numele rezonante ale unor personalități impuse și validate în peisajul artelor române, și cu semnăturile unor debutanți de perspectivă. Sigur că n-are cum fi vorba despre nici un profit material al generoasei investiții; Pascal nu ține să fie consonant cu arghirofilia „trendului” general, ci mizează pe bucuriile spiritului și pe satisfacția că, într-un moment dificil, a oferit prețios sprijin artelor române.
A crescut, astfel, și-n stima concetățenilor; în cercurile intelectualității ieșene, numele Pascal se pronunță cu respectul cuvenit. De altfel, trebuie menționat faptul că, la mai toate vernisajele, este prezent un public într-adevăr ales, rar întâlnit „in corpore” la evenimente similare. Și cum galeria de pe strada Lăpușneanu i s-a părut prea puțin, Mihai Pascal reface și destinează ditamai imobilul cu etaj pentru un al doilea sediu, care găzduiește nu numai expoziții tematice, ci și alte evenimente culturale diverse, cum ar fi, de pildă, omagierea unor personalități ieșene din domeniul științelor și culturii la împlinirea unor vârste rotunde (în colaborare cu TVR Iași). Și pentru ca generozitatea mecenatului să fie dusă până la capăt, același Mihai Pascal a achiziționat un fost sediu de fermă pomicolă (livada înconjurătoare, desigur, a fost tăiată la revoluție) din satul lui Cezar Petrescu, Hodora, unde a amenajat, înzestrat cu toate cele și inaugurat o elegantă casă de oaspeți, destinată în primul rând găzduirii taberelor de pictură și sculptură. Prima serie de artiști a și deschis expoziția cu lucrări create în liniștea și confortul de la Hodora.
În fine, un al treilea spațiu de expunere, de-a dreptul spectaculos, l-a oferit shw-room-ul firmei Fiat-Iveco, unde Pascal a organizat și găzduit o expoziție tematică de sculptură cu peste 30 de artiști expozanți din toată țara. De multe ori, expozițiile sub auspiciile galeriei „Dana” sunt însoțite de un cuprinzător album dedicat pictorului sau sculptorului invitat, astfel constituindu-se, în timp, o adevărată bibliotecă de artă plastică fără corespondent, prin proporții, dar și prin ținuta grafică, în geografia editorială românească. Pour la bonne bouche, este de remarcat că Editura Dana Art publică și lucrări de beletristică, autorilor acordându-li-se și onorarii – la noi, deprindere de mult uitată. Chiar să vezi și să nu crezi!