Pașapoartele simple temporare vor fi eliberate, începând din data de 20 iulie a.c., doar în situații obiective, pe baza unor documente justificative, atunci când, din motive de sănătate, familiale sau profesionale, este necesară și urgentă prezența persoanei pe teritoriul altui stat și nu există timpul necesar pentru emiterea unui pașaport simplu electronic, a informat, joi, printr-un comunicat, Biroul de presă al Prefecturii Suceava. Aceste situații trebuie dovedite cu documente care să ateste motivele de sănătate, familiale sau profesionale care determină necesitatea și urgența deplasării persoanei în străinătate, pașapoartele fiind eliberate în cel mult 3 zile lucrătoare de la data depunerii cererii.
În cazul persoanelor care nu doresc să li se elibereze un pașaport simplu electronic, se poate elibera pașaportul simplu temporar, dar în termen mai mare decât în cazul situațiilor de urgență menționate mai sus.
Această măsură este conformă noilor modificări aduse legii referitoare la regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.
Din data de 20 iulie 2018, data intrării în vigoare a noilor reglementări, se vor prelua și cererile pentru pașapoartele simple electronice cu valabilitate de 10 ani, pentru persoanele cu vârsta peste 18 ani, se mai menționează în comunicat.
Pașapoartele simple temporare se vor elibera doar în situații obiective, pe bază de documente justificative
