Valabilitatea pașapoartelor simple se dublează, începând cu data de 20 iulie, de la cinci la zece ani, pentru persoanele care au peste 18 ani. Modificările Legii aduc schimbări și în cazul minorilor, informează MEDIAFAX.
Potrivit Legii nr. 133 din 18 iunie 2018, începând din 20 iulie, persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani vor putea să-și facă un nou pașaport simplu electronic cu o valabilitate de zece ani, nu de cinci ani, așa cum era prevăzut inițial. Totodată, pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 12 și 18 ani, valabilitatea pașapoartelor va fi prelungită până la cinci ani.
De asemenea, noua lege aduce schimbări și pentru copii. Astfel, pașapoartele sunt eliberate cu o valabilitate de 3 ani pentru minorii cu vârsta mai mică de 12 ani.
Totodată, noua lege aduce modificări și în cazul pașaportului temporar. La solicitarea acestuia, cetățeanul trebui să aibă motive serioase, dar și actele necesare care demonstrează importanța vizitei peste hotare. Acesta se va elibera în situații obiective în care, din motive de sănătate, familiale sau profesionale, este necesară și urgentă prezența persoanei pe teritoriul altui stat și nu există timpul necesar pentru emiterea pașaportului simplu electronic.