Indolență

Pasagerii zborului Suceava-Milano, lăsați de izbeliște de Wizz Air în Aeroportul Suceava

Monitoarele sunt negre, nu afișează nici un anunț
Monitoarele sunt negre, nu afișează nici un anunț

Aproximativ 110 pasageri ai cursei Suceava-Bergamo/Milano au așteptat, ieri, în Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava între două și patru ore să afle cum pot ajunge la destinație, după ce zborul la care aveau bilet a fost anulat din cauza viscolului. Deși în județul Suceava era cod portocaliu de ninsori și vânt puternic încă de sâmbătă seara până aseară la ora 18.00, compania Wizz Air n-a avut pregătit un ”plan B” pentru ca pasagerii să poată ajunge la Milano, în eventualitatea că de pe aeroportul din Suceava nu se putea pleca.
Dacă pasagerii care au venit de la Milano au fost transportați de la Iași, unde a fost nevoit avionul să aterizeze, cu autocarul la Suceava, celor care trebuiau să plece în Italia nu le-a mai avut nimeni grija.
La ora 13.00, reprezentanții companiei au început să facă formalitățile de îmbarcare, iar la ora 14.00 au anunțat pasagerii că zborul a fost anulat din cauza vântului care sufla cu putere. Deși se așteptau la această veste, foarte mulți dintre pasageri au fost nemulțumiți nu neapărat de faptul că nu pot pleca de pe aeroportul din Suceava, ci de modul în care reprezentanții Wizz Air le-au comunicat ce variante au, în această situație. Nicole Vasilovschi este profesor vizitator la Universitatea Catolică din Milano. Ieri era în aeroport pentru că astăzi și mâine are cursuri la universitatea menționată. Până la ora 16.00, nu știa cum poate pleca din Suceava spre Italia pentru a fi la cursuri la timp.
În zona Aeroportului Suceava vântul a suflat în rafale de 80 km/oră
”Monitoarele sunt închise, nu anunță nimeni nimic. Nu există nici un difuzor pentru comunicarea informațiilor. Stăm la coadă pentru a ni se comunica individual ce soluții sunt, iar cei care vor banii înapoi pe bilet trebuie să stea la o altă coadă. Vreau să plec astăzi, dar nu știu cum. Nu știm ce aeroporturi sunt deschise, nu știm când și de unde sunt curse spre Milano, nu spune nimeni nimic. Suntem pe un aeroport internațional, cumva?”, ne-a declarat Nicole Vasilovschi. Ea a mai spus că este pentru prima oară când ar fi trebuit să zboare de la Suceava și, după această experiență, va fi și probabil și ultima.
Abia la ora 17.00, ea a plecat din aeroport spre Suceava, de unde urma să plece spre București, de unde să se îmbarce astăzi spre Milano. ”Singurul serviciu oferit de companie a fost să ne reprogrameze zborul. Din Suceava la București trebuie să ajung pe banii mei”, a mai spus Nicole Vasilovschi.
Reprezentanții Wizz Air ne-au comunicat, ieri, că la fel ca alte companii, Wizz Air ”operează în condiții meteo dificile la Suceava și a fost nevoită să direcționeze zborul W6 3608 de pe 13 noiembrie la Iași”. Aeronava care venea de la Milano a survolat circa o jumătate de oră aeroportul din Suceava, în speranța diminuării intensității vântului, dar în cele din urmă a renunțat și a plecat spre Iași. Ieri, vântul a suflat în zona aeroportului cu rafale de 80 de kilometri pe oră.
”Pasagerii sunt transferați cu autocarul de la Iași la Suceava. În consecință, zborul W6 3607 de la Suceava la Milano/Bergamo, de pe 13 noiembrie, a fost anulat. Pasagerilor vizați li se oferă posibilitatea de a solicita rambursarea banilor achitați pentru bilete sau de a fi reprogramați gratuit pe zboruri alternative. Wizz Air își cere scuze pasagerilor pentru orice inconveniente cauzate de condițiile meteo severe, însă siguranța și securitatea pasagerilor, a echipajului și a aeronavei sunt prioritare pentru companie”, ne-au declarat reprezentanții Wizz Air.

Oamenii caută soluții pentru a ajunge cât mai curând la Milano
Oamenii caută soluții pentru a ajunge cât mai curând la Milano
Nicole Vasilcovschi ar fi trebuit să fie luni la Universitatea Catolică din Milano
Nicole Vasilcovschi ar fi trebuit să fie luni la Universitatea Catolică din Milano
Pasagerii zborului Suceava-Milano, lăsați de izbeliște de Wizz Air în Aeroportul Suceava
Pasagerii zborului Suceava-Milano, lăsați de izbeliște de Wizz Air în Aeroportul Suceava
Pasagerii zborului Suceava-Milano, lăsați de izbeliște de Wizz Air în Aeroportul Suceava
Pasagerii zborului Suceava-Milano, lăsați de izbeliște de Wizz Air în Aeroportul Suceava
Pasagerii zborului Suceava-Milano, lăsați de izbeliște de Wizz Air în Aeroportul Suceava
Pasagerii zborului Suceava-Milano, lăsați de izbeliște de Wizz Air în Aeroportul Suceava
Pasagerii zborului Suceava-Milano, lăsați de izbeliște de Wizz Air în Aeroportul Suceava
Pasagerii zborului Suceava-Milano, lăsați de izbeliște de Wizz Air în Aeroportul Suceava
Monitoarele sunt negre, nu afișează nici un anunț
Monitoarele sunt negre, nu afișează nici un anunț

Recomandări

Compania AnimaWings și președintele CJ, Gheorghe Șoldan, au anunțat noi zboruri directe București – Suceava începând din această toamnă

Conducerea companiei AnimaWings și președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan, au anunțat zboruri noi de la Suceava la București și retur
Conducerea companiei AnimaWings și președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan, au anunțat zboruri noi de la Suceava la București și retur

Abonament de parcare de 24 de lei/zi, pentru pasagerii care își lasă mașina între 6 și 15 zile la Aeroportul Suceava