Suceava

Pasageră dintr-un autobuz, rănită după ce șoferul a frânat pentru a evita un BMW care i-a ieșit în față

O femeie în vârstă de 62 de ani, din orașul Liteni, a suferit leziuni ușoare după ce a căzut într-unul din autobuzele TPL din municipiul Suceava. Leziunea a survenit în urma manevrei de evitare a unui accident, efectuate de șoferul autobuzului, astfel că a fost deschis un dosar penal de vătămare corporală din culpă.
Din cercetările polițiștilor rezultă că luni, în jurul orei 13.00, un șofer în vârstă de 28 de ani, din comuna Ciprian Porumbescu, a condus un autoturism BMW, pe Calea Unirii din Suceava, având direcția de deplasare dinspre Centru spre Burdujeni și, ajuns la stația de autobuz Grup Școlar, a virat la stânga, spre cămin, fără a se asigura, obligându-l pe șoferul autobuzului care venea din sens opus să frâneze brusc pentru a evita impactul.
Cei doi conducători auto au fost verificați cu aparatele etilotest, rezultând alcoolemii 0.
Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal privind infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”.

Recomandări

Cumplit accident de circulație după ce șoferul unui microbuz a lovit un autoturism pe care l-a aruncat în fața unui tir

Un șofer beat care a provocat un accident grav și a fugit, trimis în judecată în stare de arest preventiv, alături de complicele său

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina

Un șofer băut a scăpat ușor după ce a rulat necontrolat aproape 100 de metri și a lovit mai multe obstacole

Individul care a sărit cu drujba la polițiști și a fost împușcat în mâini, mutat din spital în arest la domiciliu