Accident

Pasager dintr-un autobuz TPL, rănit după ce șoferul a pus o frână bruscă

Pasager dintr-un autobuz TPL, rănit după ce șoferul a pus o frână bruscă
Pasager dintr-un autobuz TPL, rănit după ce șoferul a pus o frână bruscă

Un sucevean în vârstă de 55 de ani susține că a ajuns pe pat de spital din cauza neatenției unui șofer de pe un autobuz al TPL. Bărbatul, Traian Costiuc (foto), internat în Secția de Chirurgie cu un traumatism toracic și contuzie hemirorace drept, declară că șoferul autobuzului a frânat brusc și pentru că el stătea în picioare, deși se sprijinea de o bară, a fost pur și simplu aruncat la un metru distanță, ajungând peste taxatoarea de bilete și apoi izbindu-se de bara de la una dintre ieșiri. Incidentul, spune bărbatul, s-a petrecut joi după amiază, în jurul orelor 16:00, în stația de autobuz de lângă biserica „Sf. Andrei” din Burdujeni. Traian Costiuc se întorcea acasă, împreună cu soția, de la cumpărături. „Dacă nu era taxatoarea prin preajmă, cred că aș fi căzut în cap. Nu știu cum i-au ales pe șoferii ăștia de pe autobuz, că unii sunt pericol public… A pus frână brusc de nu am mai reușit să mă țin pe picioare, doar sunt om în toată firea”, a spus bărbatul.
Acesta dorește ca cineva din administrația locală să ia atitudine față de cele întâmplate, iar șoferul să fie tras la răspundere, pentru ca alți suceveni să nu mai ajungă în spital din cauza șoferilor de la TPL.
Medicii care se ocupă de caz declară că pacientul nu prezintă fracturi de coaste sau leziuni interne, dar necesită mai multe zile de spitalizare pentru a se reface.

Recomandări

Șofer băut, depistat în urma carambolului provocat de tânărul care a furat o mașină și a fugit de polițiști

Sucevean reținut și pus sub acuzare pentru că a îmbrățișat și sărutat pe obraz un copil, într-un autobuz TPL