Să zicem că tu, cititorule, ai fi antrenor la Steaua. A lui Becali cel belaliu, se înțelege. Crezi că ai avea valoare dacă ignori indicațiile din lojă și îți așezi cum vrei tu jucătorii pe teren, obținând în acest fel rezultate?! Păi asta nu-i deloc ieșit din comun. Și oricum nu te pune la adăpost. Marea provocare la Steaua lui Becali cel belaliu este alta… Să te așezi pe bancă precum jucătorul de poker la masa de joc! Dacă încerci să-ți dai tu cărțile, ești descalificat. Dilărul din lojă ți le servește, se joacă după regulile lui. Filezi. Acum să vede valoarea. Trebuie să câștigi și cu o mână proastă. Încerci să driblezi cumva deschiderea. Bun așa, mergi pe deschiderea adversarului, simulând detașarea. Dar la pauză trebuie să schimbi neapărat. Încerci să păstrezi cei doi juveți, da’ belaliul insistă să lași unul la vestiar. Schimbi doar o carte, la derută. Dilărul trage la chintă, e școlit prin cazinouri. Acu’ să te ții! Plusezi pe neve, că aici e Ghencea, bă băiatule, trebuie să intrăm la intimidare cu oricine am juca! Apoi filezi iar, cu inima îndoită dar fața împietrită, cum scrie la carte. Ai cerut un decar, deși știi bine că pe Grzelak nu l-ar da nici dacă-și lasă coamă. Mda, iată dama (adică Dayro, normal!). Ești pierdut? Abia acum arată-ți valoarea, băi Beethoven al fotbalului! Ce, nu știi să joci cacialma?! Știi, dar ca excepție, nu ca regulă. S-a jucat destul la cacialma în Liga Campionilor, de-acum trebuie jucat așa meci de meci. Ei, te ține? Pas…
Pentru ce i s-a întâmplat lui Bergodi nu mai e rost de indignare. Să nu fim naivi și să depășim faza asta. Păi ce pretenții ar putea avea, mă rog, un antrenor la Steaua?! Dacă Bergodi și-a făcut iluzii, îl privește. El a dus Steaua în Europa încă din sezonul trecut, când a pus Iașiul în calea Rapidului. Cei care, flexibili, opinau că ar permite patronului să intre la pauză la vestiar, omit faptul că belaliul e altfel decât oricine. Una e să intre un tip rezonabil, să spună două vorbe de încurajare, să stimuleze pozitiv jucătorii, și alta să dea buzna unul care nu putea decât să continue șoul pe care îl începuse încă dinaintea partidei. Italianul a pus piciorul în prag și n-a greșit. Dar să-i plâng de milă, asta nu! Până la urmă, și-a adăugat Steaua la CV. În schimb, Stoichiță, ca și Balint, suferă de sindromul chibițului. De pe margine se vede bine, la fața locului devine complicat.
