Am deschis săptămâna aceasta televizorul mânat de o curiozitate unică – buletinul meteorologic. Trăim o iarnă de vis, cu zăpezi adevărate și geruri de minus 20 de grade. Planeta nu se prea încălzește, iar specialiștii care avertizau că-n România vor crește palmieri și deșertul se va ridica până la Brașov au luat-o în barbă. Cel puțin precizia comportamentului hibernal din aceste zile ne arată că trăim – cât vom mai trăi – pe o planetă normală. Partea de coșmar, fiindcă e și una care pare astfel, e că iarna asta de pastel scrâșnit omoară amărâți fără adăpost, găsiți sloi prin cutii de carton, rărește bătrânii rămași fără lemne de foc și fără doctorii, uitați de Guvern și chiar de odraslele lor plecate prin lume unde unii își trăiesc propriile coșmaruri. Datoriile țării cresc într-o tâmpă veselie, de parcă urâții ăia de la FMI, acordându-ne o nouă tranșă de împrumut, nu ne-ar mai strânge nițel ștreangul de gât, ci, luminoși ca Moș Crăciun, ne-ar deșerta daruri prin hornul casei. Pâș, pâș, printre neobosite fapte diverse care ne confiscă atenția, din zori și până noaptea târziu, sărăcia ocupă aliniament după aliniament România.
Am deschis televizorul, ziceam, să văd cum mai e cu vremea, cât va mai ninge, până unde va cădea, în prăpastia tubului lui de sticlă, mercurul termometrelor. Aș! Ce buletin meteorologic? Aseară toate buletinele meteorologice au fost înlocuite cu dezbateri, unele chiar interesante, despre flacăra violet și despre câtă energie suge președintele, pentru a ne conduce cu mână forte, din făptura unor însoțitori paranormali. Mă întreb dacă paranormalii ăștia stau pitiți după perdeaua dormitorului și când șeful statului dezmiardă junețea unei femei. Mă refer firește la consoarta sa care, pasionată de echitație, se ține bine, și nu la tâmpeniile și minciunile care inundă folclorul gen ”Fă-mă mamă șef de stat/ Să dorm noaptea la Palat/ Cu Elena Udrea-n pat” (text cules din cârciumă). Cu aceste mărgele colorate și altele asemenea stăm atârnați în hamacul curiozității fără să simțim cum se strânge nu cureaua, ci ștreangul.
Într-una din dimineți, buletinul meteorologic mi-a fost furat odată cu pistoalele Carpați de la subunitatea ISU din Dorohoi. O bătaie, înțeleg, între doi militari, un asasinat și o fugă nedeslușită încă (poate la ora la care apare articolul lucrurile se vor fi limpezit) cu un săcotei de pistoale și muniție. Firește, e un caz de relatat. O fac și televiziunile altor lumi. Dar parcă e prea mult.
Acum circa o săptămână, buletinul meteorologic mi-a fost subtilizat de prinderea unei bande mafiote din Constanța care a ucis cu sânge rece niște indivizi. În acele zile oficialii recunoșteau că numărul șomerilor va crește și nu va scădea cum promiseseră, tot cu parfumatele lor gurițe, în campania electorală. Numărul va crește nu cu mult, ci cu vreo două sute de mii. Ei na! Un fleac! Că fleac a fost stă dovadă tratamentul mediatic – toată suflarea condeiului și a camerelor de luat imagini s-a repezit pe Băhăian și nu pe Boc sau Băsescu, cei care în campania electorală promiseseră marea cu sarea. Pe sticlă e mai interesant cazul unuia care-și căsăpește soacra decât al unora care căsăpesc un popor.
E iarnă. România se întoarce la gerurile și zăpada de acum un secol. Se întoarce și la traiul în bordeie neluminate (electricitatea trebuie plătită) de acum un secol, chiar dacă bordeiele sunt un pic mai înalte și se cheamă acum, în trista lor beznă înghețată, blocuri.
