Liga a III-a

Pas greșit, pe Areni, pentru Foresta

Drugă înscrie din penalty pentru Foresta. Foto Costi Solovastru
Drugă înscrie din penalty pentru Foresta. Foto Costi Solovastru

Foresta n-a obținut decât o remiză, 1-1, din confruntarea de pe Areni, de sâmbătă, contând pentru etapa a V-a a Ligii a III-a. După cum avea să recunoască și antrenorul Petre Grigoraș la finalul partidei, sucevenii au făcut o partidă slabă, așa că era greu să spere la mai mult de la acest meci. Pe fondul unui joc anost, sărac în faze de poartă, „galben-verzii” au izbutit totuși să deschidă scorul în minutul 24, prin Dudu Drugă, care a transformat cu siguranță un penalty scos de Alexandru Marin. Partida a continuat în aceeași notă până în minutul 64, atunci când oaspeții au izbutit egalarea: „veteranul” Ciprian Petre a executat un corner de pe partea stângă, iar Dănuț Munteanu, nemarcat, a reluat mingea în poarta Forestei, de la 7 metri. Din acel moment jocul s-a mai animat cât de cât, Vlad Stănescu și Robert Martin, de la gazde, dar și Ciprian Petre, de la oaspeți, având ocazii notabile de gol. Până la urmă s-a încheiat 1-1, rezultat care o avantajează pe Aerostar Bacău în economia luptei pentru promovare.
La finalul partidei, antrenorul Petre Grigoraș n-a părut deloc fericit de partitura jucată de elevii săi: „Din păcate, a fost cea mai slabă evoluție a echipei de la venirea mea pe banca tehnică. Am fost departe de ceea ce ne așteptam și nu meritam mai mult. Chiar dacă am jucat prost, am intrat cu 1-0 la pauză și puteam câștiga acest meci dacă nu făceam atâtea greșeli în repriza a doua. Nu aveam voie să luăm gol din fază fixă, în condițiile în care noi aveam în teren cinci jucători care mai au puțin și rup ușa, așa de înalți sunt. Pur și simplu n-am existat pe teren, am arătat ca o echipă lipsită de atitudine, de idei și de prospețime. Ne-am încălțat invers la acest meci. Aerostar s-a distanțat deja la patru puncte, dar nu putem să cedăm lupta, care este încă la început. Este obligatoriu să ne motivăm mai mult la meciurile viitoare.”
Foresta a evoluat în formula: Ailenei – Onofraș, Ichim, Vițelaru, Drugă – Stănescu (74 Sumanariu), Lungu (54 Celeadnic) – Hagiu (59 June), Pavel (46 Martin), Căinari – Marin.
Următorul meci oficial al Forestei va avea loc mâine, cu începere de la ora 16.30, pe Areni, împotriva grupării Gaz Metan Mediaș, în șaisprezecimile de finală ale Cupei României.

Recomandări

Mijlocașul Radu Ungurianu rămâne optimist după ce a suferit a doua ruptură a ligamentelor încrucișate

Mijlocașul Radu Ungurianu rămâne optimist după ce a suferit a doua ruptură a ligamentelor încrucișatLa reunirea lotului Cetății, produsă luni, a fost prezent și mijlocașul Radu Ungurianu. Fotbalistul în vârstă de 29 de ani n-a participat însă la ședința de pregătire condusă de Petre Grigoraș din cauza unei grave accidentări.  Ungurianu a părăsit terenul pe targă în derbiul cu Șoimii Gura Humorului, disputat pe 1 noiembrie, în etapa a XI-a, iar verdictul medicilor a fost unul crunt: ruptura ligamentelor încrucișate de la genunchiul stâng.  Ghinion curat pentru Radu, care a suferit aceeași gravă accidentare și în urmă cu 6 ani, pe când evolua pentru Foresta, atunci fiind însă afectat genunchiul drept. „Având experiența accidentării precedente, când am auzit pocnitura n-am avut nici un dubiu că ligamentul e rupt. M-am operat pe 23 decembrie la o clinică din Bacău.  Sper ca de această dată perioada de recuperare să fie mai scurtă, pentru că acum, în timpul intervenției chirurgicale, mi-a fost implantat un ligament artificial.  Doctorul mi-a zis că operația a decurs bine, genunchiul se prezintă OK, așa că, după o perioadă de cădere, moralul mi-a revenit din nou la cote înalte. Sunt încrezător că în patru luni vor fi din nou pe teren”, a declarat Radu Ungurianu.