Partiturile lui Wolfgang Amadeus Mozart sunt disponibile în premieră, în mod gratuit pe internet, începând de marți, datorită inițiativei Fundației internaționale Mozarteum din Salzburg, orașul natal al compozitorului, transmite AFP.
Anul acesta a fost dedicat marelui compozitor, cu ocazia împlinirii a 250 de ani de la nașterea sa.
„Cu 400.000 de conexiuni în primele 12 ore de la deschiderea site-ului, putem spune că așteptările noastre au fost depășite”, a declarat Mirjam Nellmann, purtător de cuvânt al fundației.
Inițiativa numită „NMA Online” (Neue Mozart Ausgabe), unică în genul său, a fost lansată în colaborare cu un institut californian din Los Altos, Packard Humanities Institute.
Versiunea digitală este bazată pe ediția tipărită tradițională elaborată din 1954 de muzicologi renumiți pe plan internațional și este formată din peste 125 de livrete a căror origine a fost minuțios verificată, conform purtătorului de cuvânt.
Pe site-ul http://dme.mozarteum.at se găsesc peste 600 de creații, de la cântece liturgice la concerte pentru orchestră, concerte de muzică de cameră și creații pentru pian ale lui Wolfgang Amadeus Mozart (1756-1791).



