PNL

„Partidul stat” PD-L (III)



Am scris și voi continua să scriu, să subliniez explicit, despre această tendință ce se degajă tot mai vizibil în politica/societatea românească de astăzi, adică faptul că PD-L funcționează ca un „Partid Stat”. Așa cum anticipam, domnul Boza, fost contracandidat al d-rei Elena Băsescu, a fost deja exclus din PD-L pe motivul că a „îndrăznit” să solicite un minimum de decență în funcționarea internă a acestei structuri politice; mă tem că seria „repercusiunilor” negative asupra domniei sale este abia la început! Totuși, este salutar curajul domnului Boza atunci când spune „patronați nepotismul, domnule Emil Boc, pentru ca sunteți complice la promovarea Elenelor pe baza apartenențelor genealogice sau simpatiilor”. De remarcat că dl. Boza este, în fapt, a doua „victimă” colaterală a d-rei Elena Băsescu! Prima victimă a fost un reputat profesor român stabilit în străinătate, anume dl. Eugen Stamate, care în primăvara lui 2007 adresa o scrisoare de susținere pentru dl. Traian Băsescu; ulterior, „întâmplător”, dl. Stamate a fost inclus în Comisia Prezidențială pentru Educație, patronată de către dl. Miclea; recent însă profesorul Eugen Stamate a demisionat din această comisie, acuzându-l direct pe dl. Băsescu că promovează nepotismul. Cum explicăm, strict logic, astfel de atitudini, poziții și inconsecvențe? Oricum dl. Emil Boc sau alții din conducerea PD-L nu au fost nici măcar „stânjeniți” de gestul d-lui Eugen Stamate sau de incidentele recente survenite conex la alegerile din OTPD-L. Recent, reputatul profesor Bogdan Theodorescu sublinia că se creează un precedent periculos dacă dl. Traian Băsescu va tolera situația din OTPD-L; până în prezent nici o reacție din partea domniei sale! „Alergia” la realitate pare să caracterizeze pe toți șefii statului, spunea recent Alina Mungiu Pippidi; iar aceasta este valabil pentru domnul Iliescu, dl. Constantinescu și dl. Băsescu în egală măsură. Despre faptul că mai toți liderii PD-L oferă lecții de morală altor partide politice am scris anterior și nu voi reveni; ei pozează în non-coruptibili, dar gestionează în același timp afaceri de miliarde de Euro, cum ar fi de pildă afacerea cu „asfaltatorii prezidențiali” de la Primăria Capitalei.
Dincolo de aspectele invocate, un alt „fenomen social”, realmente incredibil, îmi induce o stare de non – confort psihologic, iar acest fenomen confirmă o dată în plus că strategia secretă gândită la Cotroceni, că mecanismul ce stă în spatele PD-L-ului s-ar putea să funcționeze! Este vorba despre faptul că un număr de reputați intelectuali, unii chiar valoroși, au îmbrățișat cu entuziasm, încă de prin 2005 și până în prezent, direcția sugerată de „noua putere”. Astfel, intelectuali precum Cătălin Avramescu, Traian Ungureanu sau Horia Roman Patapievici, dar și mulți alții, redactează sârguincios pagini întregi de „ode” pentru dl. Traian Băsescu, pentru maniera în care domnia sa luptă împotriva corupției, împotriva „celor 322” etc. Cum explicăm această stare de fapt șocantă? Evident, este vorba îndeosebi de bani și avantajele pe care poate să le ofere „noua putere”! (Atunci când spun „noua putere” mă gândesc, ușor amuzat, la perseverența cu care dl. Gheorghe Flutur ne tot explică nouă, sucevenilor, ideea că PD-L este în opoziție, că acesta „luptă la baionetă” contra puterii; împotriva cărei puteri?). De pildă, dl. Cătălin Avramescu, după ce a ratat nominalizarea la TVR, ne explică astăzi cum se prezintă istoria recentă a României, cum societatea actuală se împarte între „cei buni” și „cei răi”, cum doamna Mona Muscă a fost un „înger autentic”, cum stau lucrurile cu separarea puterilor în contextul statului de drept, cum dl. Traian Băsescu a fost pe nedrept suspendat de „acei odioși 322” etc. Despre dl. Horia Roman Patapievici ce aș putea să spun? Dumnealui este numit nu demult șeful Institutului Cultural Român și câștigă de la buget circa 8.000 RON lunar, fiind între cei zece bugetari ce sunt mai bine plătiți decât șeful statului! Dl. Traian Ungureanu, după ce a ratat o poziție interesantă (dar și bine plătită!) de ambasador la Londra, ne explică actualmente cum stau lucrurile cu „generația expirată” de după ’89, că „istoria noastră recentă este aproape în întregime inutilizabilă”, că am asistat cu toții la o selecție negativă în societatea românească, selecție ce a dus la nașterea lui Iliescu sau Constantinescu (adică „cei răi”), dar nu și a domnului Traian Băsescu (adică „cei buni”). Prin mai 1984 același Traian Ungureanu scria în Scânteia despre „eroii magistralei albastre”, despre „a construi – un verb al tinereții”, deci avea un set întreg de „periuțe” pentru „spatele ” lui Nicolae Ceaușescu!
Așa cum absolut inspirat notează pe blog dl. Andrei Bădin, referindu-se la Traian Ungureanu: „Se dau următoarele date ale problemei : PCR s-a schimbat cu PD-L. Ceaușescu s-a schimbat cu Băsescu. Democrația poporului s-a schimbat cu democrația originală. Scânteia s-a schimbat cu Cotidianul. Prinosul adus Cârmaciului s-a schimbat cu Oda adusă Marinarului. Să se găsească constanta…”.
Așadar rămâne ca fiecare dintre noi să tragem concluzii! Nu este un efort prea mare!



Recomandări