Partidele își pregătesc candidații pentru europarlamentare



Partidele lucrează în această perioadă la listele de candidați pentru europarlamentare, care vor avea loc în 25 mai, actualii eurodeputați vizând noi mandate, însă în competiție ar urma să intre și nume noi, fiind vehiculate posibile candidaturi ale lui Geoană sau Baconschi, dar și Mircea Diaconu, informează Mediafax.Deși parteneri în USL, PSD și PNL vor merge pe liste separate. Dintre partidele din România reprezentate și în prezent în Parlamentul European, PDL va avea de asemenea propria listă, ca și UDMR. În plus, în competiție vor intra și Forța Civică a lui Mihai Răzvan Ungureanu, dar și Partidul Mișcarea Populară, a cărui înscriere în Registrul partidelor urmează să se finalizeze. Cel mai probabil, PC și UNPR vor merge pe lista PSD. Pentru cele 32 de mandate de cinci ani ce vor reveni României (față de 33 în prezent) se va bate și PPDD, în frunte cu Dan Diaconescu. Vor intra în competiție și candidați independenți, precum Remus Cernea.În actuala legislatură europeană, PSD, în alianță cu PC, a avut 12 mandate, în prezent (după excluderea lui Adrian Severin) având 11 eurodeputați: Cătălin Ivan (șeful delegației PSD), Ioan Mircea Pașcu, Victor Boștinaru, Minodora Cliveti, Corina Crețu, Viorica Dăncilă, Ioan Enciu, Daciana Sârbu, Claudiu Ciprian Tănăsescu, Adriana Țicău, Sabin Cutaș.PSD mizează la alegerile europene din mai pe 2-3 locuri eligibile în plus față de cele 11 pe care le are în prezent. PSD și PNL vor merge pe liste separate, însă vor avea un program comun, care să împătășească aceleași obiective europene ale României, potrivit declarațiilor liderilor celor două formațiuni.Social-democrații au stabilit deja că vor merge la europarlamentare împreună cu UNPR, care va avea, cel mai probabil, un loc pe listă. PSD a invitat și PC pentru a merge pe liste comune la europarlamentare, însă conservatorii nu au luat încă o decizie. Oricum, alianțele pe care PSD le va face la europarlamentare și numărul de locuri care vor reveni partenerilor de alianță vor fi decise și validate la reuniunea Comitetului Executiv Național, care urmează a fi convocat pe 31 ianuarie.Șeful campaniei electorale a PSD pentru PE, Liviu Dragnea, a început deja seria de întrevederi cu reprezentanții organizațiilor județene ale PSD în perspectiva europarlamentarelor. Dragnea a convocat patru întâlniri, astfel: vineri și marți la București, miercuri la Craiova și joi, pe 23 ianuarie, la Iași sau la Focșani.Dragnea a precizat că PSD va avea în mod sigur mai mulți europarlamentari decât are acum.Potrivit declarațiilor de până în acest moment, niciun europarlamentar PSD nu și-a manifestat intenția de a nu mai candida.La alegerile europarlamentare din mai, lista candidaților PSD ar putea fi deschisă de fostul președinte al partidului, Mircea Geoană, care, potrivit unor surse, ar avea în vedere inclusiv o candidatură la PE.



Recomandări

Deputatul AUR Petru Negrea susține că mii de familii de români vor fi sacrificate pe altarul austerității de un Guvern rupt de realitate

Deputatul AUR Petru Negrea susține că mii de familii de români vor fi sacrificate pe altarul austerității de un Guvern rupt de realitate