Partidele de mai puțin de-un pol

În interbelic, „polul” era echivalentul popular al bancnotei de 20 de lei, fără a exceda, desigur, valoarea semantică a noțiunii geografice. Exprima, deci, o valoarea bănească, comparabilă, poate, cu valoarea de azi a aceleiași sume. Povestea „polului” din interbelic este, în contextul acestui comentariu, doar un pretext pentru a putea face referire la valoarea procentuală a „polului politic” pe care a anunțat că-l construiește premierul Călin Popescu-Tăriceanu, dimpreună cu Emil și cu Miluț, șefii Acțiunii Populare, respectiv Partidului Național Țărănesc Creștin-Democrat. E vorba deci – ne spune președintele PNL – de-un pol de centru-dreapta, care vrea să coalizeze energiile electoratului dinamic, tânăr, educat, din urban, format așadar din cei care cred că libertatea (politică, economică ori socială) este mai presus decât pomana de factură stângistă pe care trebuie s-o ofere statul cetățenilor. Polul acesta are însă cu mult sub valoarea a 20 de procente, din moment ce PNL înregistrează, potrivit ultimelor sondaje, în jur de 10, iar AP și PNȚCD nu fac, împreună, nici măcar de-o marjă de sondaj. Ceea ce ne spune că, în aceste zile, echipa aflată la vârful PNL a ajuns să se autoiluzioneze la maximum, nemaiavând, efectiv, nici o strategie. Degringolada trebuie să fie totală în capul premierului Tăriceanu, din moment ce-și poate imagina că marșul de-a lungul acestui trend suicidar poate schimba ceva din punctul de vedere al situării în sondaje. E ca și cum un muribund și-ar exprima speranța de viață dând drept exemplu faptul că unor prieteni deja morți le merge încă bine. Căci PNL e muribund, împlinind visul patrician al partidului-balama și având chiar șanse serioase de a coborî și mai jos decât atât, iar reșapații Emil și Miluț conduc două formațiuni moarte din punct de vedere politic. Având în vedere profilul electoral de mai sus, care oferă, din punct de vedere imagologic, portretul celor care, timid, dar sigur, se înscriu în middle-class-ul aflat în formare, cum își pot imagina aceste partide, de mai puțin de-un pol, că vor putea atrage voturi? E limpede că șeful PNL, consiliat de norici, orbani, fenechii și olteni, a ajuns să confunde realizarea strategiilor politice cu datul în bobi ori cetitul în zațul de cafea. Menținerea discursului liberal într-o zonă a „consecvenței” sinucigașe politic nu are, practic, nimic de-a face cu raționalitatea necesară unui actor politic, mai cu seamă în condițiile în care se apropie confruntări electorale serioase, iar situarea guvernamentală nu este doar lipsită de garanția veșniciei, ci e de-a dreptul șubredă. Iar pigmentarea acestui discurs cu două boabe de naftalină face ca, la nivelul deja inexistentului „pol de dreapta” al lui Tăriceanu, iraționalitatea să câștige în greutate, în dauna unor acțiuni secvențiale menite să salveze acest partid de la prăbușirea totală. Este, desigur, treaba liberalilor cu cine defilează în fruntea partidului și pe-alături. Dacă să te-afișezi cu un președinte ale cărui buzunare sunt „mufate” la vistieria Rompetrol și cu iluzia unui „pol” format cu partide inexpresive electoral înseamnă „noua politică liberală”, atunci e clar: cu-atât mai bine țării, iar liberalilor cu-atât mai bine!