Participarea la Sfânta Liturghie este răspunsul la chemarea lui Hristos

Am amintit deja faptul ca frecvența împărtășirii unora dintre credincioși este departe de a fi satisfăcătoare. Participarea la Sfânta Liturghie este răspunsul la chemarea lui Hristos adresată tuturor celor osteniți și împovărați. Acestora Se oferă Hristos ca hrană și băutură, după care tot El, Cel ce i-a chemat, îi trimite în lume hrăniți și adăpați sufletește, odihniți și înviorați duhovnicește.
Cel ce vine la Sfânta Liturghie „vine în numele Domnului”, este hrănit din „ospățul Stăpânului” și pleacă din biserică „întru numele Domnului”.
A reduce primirea Sfintei Împărtășanii doar la o singură dată pe an înseamnă pe de o parte a rămâne exterior chemării făcute de Mântuitorul, iar pe de altă parte înseamnă a petrece într-o stare de înfometare spirituală, neprimind hrană și băutură vieții veșnice.
În al doilea rând semnalăm obiceiul, adânc înrădăcinat în practica unor parohii din România, de a mărturisi și împărtăși un număr mare de credincioși în ultima săptămână a Postului Mare.
Mai mult decât atât, majoritatea cer aceasta, și li se răspunde favorabil, chiar în Vinerea Sfintelor Patimi. Trei aspecte negative surprindem aici: primul vizează viața duhovnicească a credincioșilor. Perioada de post înseamnă osteneală și urcuș duhovnicesc. Or, acest urcuș îl realizează credinciosul mai ușor eliberat de povara păcatelor, decât purtând-o cu sine. De aceea, mărturisirea păcatelor și împărtășirea trebuie să aibă loc în partea de început a posturilor și nu în ultimele zile ale acestora.
– Aglomerația la spovedit declanșează uneori conflicte ce tulbură și pe preotul slujitor și pe enoriașii săi
Al doilea aspect este legat de rânduiala liturgică. Vinerea Sfintelor Patimi este zi aliturgică, zi în care nu se savârșește Sfânta Liturghie. Este un nonsens că cei mai mulți dintre credincioși să se împărtășească într-o zi când în Biserică nu se savârșește Sf. Liturghie! Argumentul credincioșilor „că așa s-au deprins” sau al preotului că „așa am găsit de când am venit în parohie” sunt insuficiente pentru a susține practica aceasta.
Al treilea aspect negativ este de ordin practic. Mai întâi preotul este adesea în imposibilitatea de a răspunde unui număr mare de solicitări care vin din partea credincioșilor, motiv pentru care atât mărturisirea, cît și pregătirea pentru împărtășanie sunt făcute superficial. Aglomerația și nerezolvarea problemelor duhovnicești declanșează conflicte ce tulbură și pe preotul slujitor și pe enoriașii săi.
În cele din urmă, Săptămâna Sfintelor Patimi este o perioadă de rugăciune intensă și de meditație și pentru preot și pentru păstoriți și de aceea toți credincioșii dintr-o parohie trebuie să intre în această săptămână împodobiți duhovnicește prin mărturisire și împărtășire.
Consemnăm de asemenea și obiceiul de a mărturisi și împărtăși pe credincioși duminica sau în zilele de sărbătoare de peste săptămână în timpul Utreniei sau, și mai grav, în timpul Sfintei Liturghii. Se cuvine să facem aici câteva precizări: întâi de toate, în zilele de sărbătoare, în timpul sfintelor slujbe ne adunăm în Sfânta Biserică numai pentru rugăciune.