Liturghia și celelalte slujbe săvârșite în Biserica Ortodoxă sunt împreună-lucrări între slujitorii altarelor și credincioși. Credincioșii nu vin să asiste la ceva, ci participă la rugăciune și la lucrare. În Tipicul Sfântului Sava cel Sfințit sunt câteva precizări despre cum trebuie să stea credincioșii la slujbe și cum trebuie să fie cântarea.
Mitropolitul Kalistos Ware de Diokleia spunea că specificul unei biserici ortodoxe este dat și de lipsa băncilor. Credincioșii stau în picioare pentru că nu sunt simpli spectatori, ci participanți la lucrarea care se săvârșește în altar. În bisericile ortodoxe nu sunt bănci, ci doar strănile așezate pe margine. Strănile nu sunt neapărat locuri unde se stă jos, ci locuri unde monahii stăteau în picioare și își sprijineau mâinile în timpul slujbelor de priveghere care uneori se întindeau pe durata unei nopți. Părintele Ilie Cleopa spunea că în strană se pot așeza numai credincioșii în vârstă care din slăbiciunea trupului nu pot sta în picioare, dar cei care pot, să nu stea jos în nici un chip în timpul slujbelor.
Strana și toiagul monahilor
În bisericile mai vechi, scăunelul din strană nu era făcut niciodată pentru confort. El nu era mai lat de o palmă și se putea ridica. Brațele strănii, la fel, nu erau făcute pentru a te sprijini atunci când stăteai jos, ci erau făcute mai înalte pentru ca monahii să-și susțină mâinile în care aveau șiragul de metanii. Strănile erau făcute după modelul toiagelor monahilor. În Sfântul Munte Athos și în alte lavre monahale ortodoxe din Răsărit, călugării nu se rugau la chilii în genunchi, ci în picioare, sprijiniți în niște toiage înalte care erau la capăt în forma literei T pentru sprijinirea mâinilor. Tipicul Sfântului Sava spune că dacă în timpul unei privegheri de toată noaptea monahul simte că este biruit de oboseală se poate odihni puțin, stând jos în strană. Tipicul adaugă însă că nu se cuvine în nici un chip fraților să stea jos în timpul citirii psalmilor, în timpul Polieleului și când se cântă Mărimurile sărbătorii la Utrenie, la citirea Evangheliei, la Axionul Născătoarei de Dumnezeu și la arătarea Sfintelor Taine, adică de la Vohodul cel Mare după Heruvic și așezarea Cinstitelor Daruri pe Sfânta Masă până după împărtășirea credincioșilor. Tipicul Sfântului Sava arată că în perioada Postului Mare la slujbă era un ’deșteptător’, adică un monah rânduit de stareț care veghea ca frații să nu adoarmă la rugăciune în strană. ’Pe oricare dintre frați dacă îl află dormind îl trezește pe el în liniște, iar el trezindu-se merge în mijloc și face trei metanii cu genunchii până la pământ și apoi către străni câte o metanie.’ Toate aceste gesturi, statul în picioare, metania, au rolul de a crea o anumită stare duhovnicească în care rugăciunea să lucreze în sufletul credinciosului.
Strigarea este interzisă în cântarea bisericească
Același Tipic al Sfântului Sava spune cum trebuie să fie și cântarea la sfintele slujbe și mustră foarte aspru pe cei care țipă. La capitolul 30, numit ’Despre modul cum nu trebuie să se țipe la cântare’, se spune: ’Strigarea cea fără orânduială a celor ce cântă nu se cade să fie primită în cântarea Bisericii. De asemenea și cel care o cântă la biserică nu trebuie să fie primit. Să fie scos din dregătoria sa și să nu mai cânte în biserică. Pentru că se cuvine să cântăm cu bună cucernicie și frumoasă glăsuire și să înălțăm Slavă Stăpânului tuturor și Domnului ca și din gurile inimii sale. Iar cei ce nu ascultă acestea, muncii celei veșnice sunt vinovați, ca unii ce nu se supun învățăturilor Sfinților Părinți și ale Pravilelor’.
(sursa: Ziarul Lumina)
