Tenis de câmp

Participanți din șase țări la Cupa Interconti

Baza Sportivă „Unirea” din Suceava va găzdui în intervalul 3-7 august cea de-a X-a ediție a Cupei Interconti la tenis de câmp, o competiție destinată copiilor, fete și băieți, cu vârsta cuprinsă între 8 și 18 ani, dar și seniorilor. Turneul se desfășoară sub egida Federației Române de Tenis și este organizat de firma suceveană Interconti, în colaborare cu CSM Suceava, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret, Clubul Sportiv Select și Asociația Județeană de Tenis. La concurs sunt așteptați sportivi din toate județele țării, însă și-au anunțat participarea la competiție și tineri concurenți din țări precum Austria, Portugalia, Irlanda, Republica Moldova și chiar SUA.
Aceștia sunt în marea lor majoritate tineri sportivi de origine română, care s-au stabilit de mai multă vreme în străinătate împreună cu părinții lor și care au ales să nu renunțe la tenis nici pe perioada vacanței.
„Ne dorim în primul rând ca sucevenii înscriși în competiție să facă o figură frumoasă. Turnee de acest gen determină copiii să îmbrățișeze acest nobil sport, de aceea ne dorim ca organizarea să fie la superlativ. Nu ne rămâne decât să sperăm că participarea va fi una numeroasă și vom avea parte de vreme bună”, a declarat profesorul Mihai Pop, managerul CS Select Suceava.

Recomandări

Zeci de tineri suceveni au reprezentat România în Franța, la întâlnirea internațională „Patru Regiuni pentru Europa”

Startul celei de-a XXII-a ediții a Turneului „Patru Regiuni pentru Europa”, la care Suceava este partener, s-a dat în acest an în Franța