Participând la Denii, ne asemănăm Preacuratei Fecioare Maria și Apostolului Ioan



Preacuvioase părinte, care este cea mai importantă Denie de la care nu ar trebui să lipsim?
Începând cu Duminica Floriilor, de cu seară, intrăm în Săptămâna Sfintelor Pătimiri, când se săvârșesc Deniile, care înseamnă priveghere sau slujbă de seară (nocturnă). De fapt, Deniile sunt slujbe de dimineață (Utrenie), care se săvârșesc în seara zilei precedente ca o formă de priveghere prelungită a zilei.
Cred că toate Deniile sunt la fel de importante, pentru măreția învățăturilor și pildelor pe care ni le pun înainte. Joia Mare însă este ziua când s-a instituit Sfânta Împărtășanie, când L-am primit pe Hristos Cel euharistic, sub forma văzută a pâinii și a vinului, devenite Trupul și Sângele Său. Totodată, această zi este închinată amintirii a încă trei evenimente deosebite din viața Mântuitorului: sfânta spălare a picioarelor ucenicilor, ca pildă de smerenie, rugăciunea arhierească și începutul pătimirilor, prin vinderea Domnului.
Cred că nu ne putem lipsi însă nici de Denia de vineri seară, când luăm parte la toate suferințele și moartea de ocară a Domnului nostru, pentru a-l izbăvi de omul pe care atât de mult l-a iubit și pentru a-l duce din nou în iubirea eternă a lui Dumnezeu.
Care este atitudinea pe care trebuie să o avem când participăm la slujbele Deniilor?
Atitudinea noastră trebuie să fie una de adâncă recunoștință, pentru că aceste sfinte pătimiri ale Mântuitorului sunt pentru noi oamenii; nu era dator Hristos să sufere pentru noi, ci a făcut aceasta din marea Sa iubire pentru întreaga omenire. Să participăm la Denii cu multă credință, știind că Hristos spre aceasta caută.
Cât este de importantă participarea la slujbele Deniilor? De ce?
Participând la slujbele Deniilor, ne asemănăm Preacuratei Fecioare Maria și Apostolului Ioan, care în permanență au stat alături de Iisus la toate pătimirile Sale. Să participăm la Denii, să nu ne arătăm nevrednici de marele dar al Sfintei Învieri!
(Ziarul Lumina)