Inițiativă de sezon

Pârtia de la Poiana Stampei, o idee din tinerețe, pusă în aplicare la pensie



Pârtia de la Poiana Stampei poate fi folosită și de copii, și oamenii în vârstă
Pârtia de la Poiana Stampei poate fi folosită și de copii, și oamenii în vârstă

Ideea lui Teodor Vasiluț de a face o pârtie de schi în satul natal este mai veche, dar abia în această iarnă a reușit să o pună în practică. De dimineață până aproape spre miezul nopții, și în special în weekend sute de copii și tineri vin la pârtia amenajată de „nea Teo”, cum îi spun copiii, unde își pot etala calitățile de buni schiori. Cei care nu au prea multe ore de schi, pot demonstra cât de bine știu să conducă sania sau sacul de polietilenă pe una din părțile laterale ale pârtiei. Teodor Vasiluț s-a născut și a crescut la Poiana Stampei, iar după 30 de ani de serviciu în sistemul sanitar, timp în care a făcut parte și din Serviciul Salvamont din Vatra Dornei, ocupându-se și de școala de schi, s-a întors acasă, fiind la pensie.
În tinerețe a construit cu câțiva salvamontiști două instalații pentru urcarea schiorilor, motiv pentru care s-a decis să facă și în satul natal un sistem de transport pe cablu astfel încât tinerii să poată se bucure de zăpada din această iarnă și chiar să fie un prim pas pentru dezvoltarea sporturilor de iarnă la Poiana Stampei.
Cu un motor electric și câțiva metri de cablu a făcut o mare bucurie localnicilor
Cu o investiție minimă, pasionatul de sporturi de iarnă Teodor Vasiluț a făcut o mare bucurie localnicilor, dar și celor veniți să petreacă un sfârșit de săptămână aici.
Cu ajutorul unui motor electric și cu câțiva metri de cablu, salvamontistul pensionar a amenajat în satul Teșna din comuna Poiana Stampei o mini-pârtie. Aceasta dispune și de instalație de nocturnă, spre bucuria celor care în timpul zilei sunt prea ocupați. Pârtia are aproape 300 de metri lungime, gradul de dificultate în prima porțiune este mai mic, apoi panta este de 30 %.
Autoritățile susțin ideea lui Teodor Vasiluț
Autoritățile din Poiana Stampei susțin ideea lui Teodor Vasiluț, iar primarul Elisei Todașcă spune că va solicita și ajutor de la Ministerul Turismului.
„Vom solicita și Ministerului Turismului să ne ajute, inclusiv financiar, cu fonduri de la Guvern, și să întocmim proiecte eligibile pentru a atrage fonduri de la Uniunea Europeană. Consider că Poiana Stampei dispune de tot ceea ce i-ar trebui unei localități rurale ca să atragă un număr mare de turiști. Prin Poiana Stampei trece magistrala de cale ferată Iași – Cluj, trece Drumul Național 17 care face legătura între Moldova și Ardeal, deci se poate ajunge ușor. Ne tranzitează râul Dorna, atractiv pentru iubitorii de senzații tari și sporturi extreme pe apă, avem Rezervația Naturală Tinovul Mare, Turbăria de la Poiana Stampei, singurul zăcământ de turbă roșie din Europa, avem Drumul Mariei Tereza, vârful 12 Apostoli, suntem în parcul Național Călimani, Monumentul Eroilor de la Gruiul Mare”, explică primarul.
„Avem ce le arăta turiștilor, dacă îi atragem să vină la Poiana Stampei. Pe lângă spații de cazare moderne în cele patru pensiuni și meniuri tradiționale, trebuie să știm să le organizăm programe prin care să le asigurăm o ședere plăcută, cum s-ar spune să putem să le umplem timpul, cu turism ecvestru, river rafting, paintball, schi, săniuș, spectacole folclorice”, a completat Elisei Todașcă, primarul comunei Poiana Stampei.
Cadru pentru locuitorii din Poiana Stampei
Teodor Vasiluț spune că s-a hotărât să amenajeze pârtia astfel încât să poată fi folosită și de copii, și de oamenii în vârstă.
„În Poiana Stampei sunt foarte multe locuri care se pretează la așa ceva. Nu mi-a fost greu să aleg locul pentru că eu știam toate locurile de aici unde se poate amenaja o pârtie. Terenul nu este al meu, proprietate. Este al unui bătrân care locuiește aici în apropiere și când a auzit că vreau să fac teleschi-ul a fost foarte bucuros și, chiar dacă are 75 de ani, a venit să sape pentru a monta primul pilon. Toată investiția, cabluri, motor, iluminat a ajuns la 500 de milioane de lei vechi. Nu m-am gândit să recuperez această investiție, este un cadou din partea mea pentru locuitorii din Poiana Stampei. Sâmbăta și duminica este plin aici. E cea mai mare bucurie când văd pârtia aceasta plină”, povestește Teodor Vasiluț.
Sistemul de transport pe cablu nu este greu de întreținut, nu este un utilaj prea complicat. Trebuie curățat, trebuie ulei, vaselină, și mai trebuie verificate îmbinările.
În exploatarea instalației de transport pe cablu Teodor Vasiluț este ajutat de fratele său, Marin Vasiluț, care locuiește în zonă, și de fiul său, care speră că va face o dotare mai complexă la această pârtie anul viitor, dacă criza economică nu va fi resimțită puternic de societatea pe care o deține.
Acordă primul ajutor și dă lecții de schi
Pentru că are cunoștințe de medicină generală și a fost salvamontist, „nea Toader” poate asigura și primul ajutor în caz de nevoie.
„Când am gândit amenajarea pârtiei am avut în vedere să nu se întâmple accidente și să aibă acces și cei care nu au pus schiurile în picioare până acum. Viteza nu este mare, ca să se poată schiorul agăța. Aproape de baza pârtiei există și o trambulină făcută de copii, a fost plăcerea lor, fiindcă cea mai mare senzație este când te desprinzi de pe această trambulină și ajungi să sari și la 20 de metri de ea. Sperăm că vor fi și viitori sportivi de performanță care încep să schieze aici”, spune Teodor Vasiluț.
Primele întreceri pe pârtie se pregătesc deja
Pe 24 ianuarie pârtia din Poiana Stampei va găzdui primele concursuri de schi și sanie.
„Organizăm concursuri la nivel de comună și de zonă, apoi vrem să găzduim concursuri interjudețene de schi, sanie. În funcție de zăpadă și fonduri, poate și naționale. Pe 24 ianuarie vom avea concursuri de schi și sanie, vom amenaja porți, totul va fi contra cronometru. Vom avea un slalom uriaș combinat cu special, schi fond, vor fi cupe, diplome și ceva bănuți din partea Primăriei”, dezvăluie Teodor Vasiluț câteva din planurile sale.
De Revelion, copiii din Poiana Stampei au avut parte de o surpriză frumoasă. Teodor Vasiluț a confecționat mai multe făclii, iar în seara zilei de 31 decembrie, schiorii au coborât cu făcliile aprinse. Momentul a fost apreciat atât de copii, de localnici, dar și de turiștii care au venit să petreacă sărbătorile de iarnă la Poiana Stampei.


Inițiativă de sezon: Pârtia de la Poiana Stampei, o idee din tinerețe, pusă în aplicare la pensie
Inițiativă de sezon: Pârtia de la Poiana Stampei, o idee din tinerețe, pusă în aplicare la pensie
Inițiativă de sezon: Pârtia de la Poiana Stampei, o idee din tinerețe, pusă în aplicare la pensie
Inițiativă de sezon: Pârtia de la Poiana Stampei, o idee din tinerețe, pusă în aplicare la pensie
Inițiativă de sezon: Pârtia de la Poiana Stampei, o idee din tinerețe, pusă în aplicare la pensie
Inițiativă de sezon: Pârtia de la Poiana Stampei, o idee din tinerețe, pusă în aplicare la pensie
Pârtia de la Poiana Stampei poate fi folosită și de copii, și oamenii în vârstă
Pârtia de la Poiana Stampei poate fi folosită și de copii, și oamenii în vârstă


Recomandări

Vatra Dornei lansează primul Bike Park din Nord-Estul României, o nouă atracție pentru pasionații de ciclism și aventură

Parcul pentru bicicliști din Vatra Dornei va avea șapte trasee cu diferite grade de dificultate
Parcul pentru bicicliști din Vatra Dornei va avea șapte trasee cu diferite grade de dificultate

Zeci de oameni au participat sâmbătă la o clacă de lutuit și au dat o nouă față căsuțelor huțule, la Brodina

Zeci de oameni au participat sâmbătă la o clacă de lutuit și au dat o nouă față căsuțelor huțule, la Brodina
Zeci de oameni au participat sâmbătă la o clacă de lutuit și au dat o nouă față căsuțelor huțule, la Brodina