Volumul de față ”Pârteștii de Sus – localitate multiseculară” a văzut lumina tiparului în aceste zile, la Editura Optima – Iași (2015). Lucrarea, care încununează efortul unui colectiv documentat, este structurată astfel:
Partea I – cuprinde lucrarea lui Dumitru V. Ciornei (1898-1982), intitulată ”Monografia satului Pârteștii de Sus”, nepublicată (datată 1979), fiind considerată prima monografie a satului natal. Asupra textului monografiei nu s-a intervenit, lucrarea fiind redactată exact cum a conceput-o autorul.
Partea a II-a – ”Călătorie printre amintiri” prezintă câteva aspecte colectate de învățătoarea Mariana Mireuță, în majoritate neștiute, preluate din relatările celor ce au trăit în acele vremuri, cu dorința de a descoperi cititorilor evenimentele succedate în decursul vremurilor, cu real îndemn spre noi și mai puternice orientări privind viața consătenilor, descoperind trăiri neconsemnate în lucrările editate anterior.
Despre autori:
Dumitru V. Ciornei (1898-1982) – urmează cursurile școlii primare din Rădăuți, apoi ale Liceului „Ștefan cel Mare” din Suceava. După absolvirea Facultății Juridice a Universității ”Al.I. Cuza” Iași este numit substitut de judecător, apoi prim-procuror (Cernăuți, Sibiu), iar ulterior președinte de tribunal (Piatra Neamț, Iași).
Ioan Andronic – s-a născut în anul 1926, la Pârteștii de Jos. Urmează cursurile Școlii Normale din Cernăuți, pe care le absolvă în 1947, ulterior fiind numit învățător la Pârteștii de Jos (sept. 1947), unde a funcționat și ca profesor între anii 1947-1950. Printre elevi s-au numărat dr. Ioan Iețcu, prof.dr. Ilie Dan ș.a. A susținut examenul de admitere (sept. 1947) la Academia Comercială din București și a urmat cursurile Facultății de Planificare a Economiei Agrare, pe care le-a absolvit în iunie 1950, iar prin diferență de examene a absolvit, în iunie 1951, și cursurile Facultății de Științe Economice. În perioada 1951-1987 a lucrat în sectorul economic – Secția de Planificare a Consiliului Județean Suceava.
În pofida pregătirii pedagogice și economice, încă din copilărie a fost preocupat de trecutul istoric al localității natale și s-a aflat sub ”influența” importantului om de știință, jurist Ilie Țabrea (1898-1970).
În calitate de colaborator, a contribuit la apariția lucrărilor:
-Centenarul școlii din Pârteștii de Jos (1975);
-Semne ale memoriei, Alma Blănaru (1998);
-Monografia Pârteștii de Jos 1415-2000, coord. Ioan Iețcu (2000);
-Monografia Pârteștii de Jos 1415-2015, coord. Ioan Iețcu (2015).
Având în vedere preocuparea asiduă pentru trecutul istoric al localității Pârtești, a considerat că lucrarea intitulată ”Monografia satului Pârteștii de Sus” (datată 1979), a domnului Dumitru V. Ciornei, merită să vadă lumina tiparului, iar publicarea acesteia a reprezentat un angajament și un pios respect datorate autorului.
Mariana Mireuță – s-a născut în anul 1979; a urmat cursurile Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, iar în prezent este profesor învățător la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Suceava.
La împlinirea, în 2015, a 600 de ani de atestare documentară (… un sat la obârșia Solonețului, unde au fost Tatomir și Pârtea … 30.04.1415),transmitem… tuturor locuitorilor din Pârteștii de Sus, tuturor celor de pe “moșia lui Pârtea” multe urări de sănătate, de noi și mărețe împliniri, noi, nepoții și strănepoții celor trecuți în lumea umbrelor:
Monica Ghiuță
Constantin Ciornei
Aurora Rusu
Elena Ciornei
Elisabeta Moroșan