Partenerii sociali îi cer lui Boc să nu-și asume răspunderea pe Legea Dialogului Social



Organizațiile sindicale, patronale și ale societății civile condamnă decizia Guvernului de a-și asuma răspunderea pe proiectul Legii Dialogului Social și cer reluarea de urgență a negocierilor care să aducă proiectul de lege în linie cu cerințele unei democrații reale.
Organizațiile consideră că asumarea răspunderii Guvernului asupra legislației care va reglementa dialogul social este un act autoritar și profund nedemocratic, care neagă însăși esența dialogului social ca normă fundamentală de consultare a societății, se arată într-un comunicat comun de luni transmis de cele cinci confederații sindicale, unele patronate și organizații ale societății civile.
Chiar proiectul legii, în forma sa actuală, prevede că „inițiatorii proiectelor de acte normative au obligația de a solicita pentru acestea avizul consultativ al Consiliului Economic și Social”.
Patronatele, sindicatele și organizațiile guvernamentale și-au exprimat dezacordul față de conținutul proiectului de lege și au înaintat Executivului propuneri de amendamente, care nu au fost luate în considerație.
„Considerăm că datoria oricărui Guvern responsabil este de a continua dialogul cu partenerii sociali până la atingerea unui compromis satisfăcător pentru toate părțile implicate. În plus, o lege de o atare importanță, care va constitui coloana vertebrală a dialogului social în România, trebuie să-și urmeze parcursul parlamentar normal prevăzut de Constituție, pentru a garanta o reprezentare cât mai largă a intereselor cetățenilor țării”, potrivit sursei citate.
Aceste organizații solicită Guvernului să nu transpună în fapt recenta decizie de a-și asuma răspunderea pe marginea acestui proiect de lege, să continue discuțiile cu partenerii sociali, în temeiul legislației în vigoare privind transparența decizională și să permită derularea naturală a ciclului parlamentar de adoptare a legii.
Guvernul a decis, joi, să înceapă procedurile de angajare a răspunderii în Parlament pentru proiectul legii care limitează creșterile salariale pentru profesorii care au câștigat drepturi salariale în instanță, precum și pentru Codul de Dialog Social.