Dictonul „cine se aseamănă se adună” este în general folosit pentru descrierea cuplurilor. După cum informează site-ul cyberpresse.ca, un psiholog american este convins că această zicală este potrivită și în ceea ce privește stilul de condus al cuplurilor. Potrivit lui Orit Taubman, din cadrul Universității Bar Ilan, partenerii unui cuplu conduc în general în aceeași manieră. Ea a subliniat că bărbatul influențează foarte mult stilul de condus al femeii.
„Chiar dacă bărbații în general conduc altfel decât femeile, există asociații semnificative între stilurile de condus a două persoane implicate într-un cuplu”, a declarat Taubman. „Bărbații au în general tendința de a conduce periculos și agresiv. Soția sau iubita unuia astfel de șofer va avea și ea tendința de a conduce în același mod. Situația este aceeași și în ceea ce-i privește pe bărbații care conduc prudent. Partenera acestuia va conduce și ea cu o foarte mare atenție”, a precizat Taubman.
Psihologul israelian a studiat stilul de șofat al unui număr de 413 cupluri.
În anul 2004, Taubman a publicat în jurnalul Transportation Research, rezultatele unui studiu legat de influența stilului de condus al părinților asupra celui al copiilor.
„În cazul copiilor, influența este evidentă”, a comentat Taubman.
„Comportamentul este mult mai ușor de influențat decât personalitatea. Există multe similitudini în ceea ce privește comportamentul în cadrul cuplului, mult mai multe decât în ceea ce privește personalitatea”, a mai precizat Orit Taubman.
(Click News)