Parteneriatul civil între persoanele de același sex, respins

Camera Deputaților a respins, miercuri, proiectul de lege inițiat de Remus Cernea care prevedea posibilitatea încheierii parteneriatului civil între persoanele de același sex, Cernea îndemnându-i pe parlamentari să recunoască drepturile cetățenilor și “să nu le arunce la coș”, informează Mediafax.Au fost înregistrate 298 voturi pentru respingerea proiectului, 4 împotrivă și 3 abțineri.Cernea a făcut apel, la începutul dezbaterii, ca un lider de grup parlamentar să ceară amânarea discutării acestui proiect, pe motiv că el a depus o sesizare privind nereguli la întocmirea raportului de către Comisia juridică, însă niciun lider nu a răspuns solicitării lui Cernea.El a spus că trebuie mai întâi clarificată situația de la Comisia juridică și apoi supusă la vot legea.

Recomandări

CCI Suceava organizează la Vatra Dornei o dezbatere pe tema legii de acordare a voucherelor de vacanță în sectorul privat

CCI Suceava organizează la Vatra Dornei o dezbatere pe tema legii de acordare a voucherelor de vacanță în sectorul privat. Foto wowbiz.ro
CCI Suceava organizează la Vatra Dornei o dezbatere pe tema legii de acordare a voucherelor de vacanță în sectorul privat. Foto wowbiz.ro

Mirela Adomnicăi va depune în Parlament peste 50 de pagini de amendamente pentru modificarea Legilor Educației

Deputatul PSD de Suceava Mirela Adomnicăi a organizat o dezbatere publică pe marginea noilor Legi ale Educației

Daniel Popescu: USR a votat modificările aduse programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție