Investiție

Parteneriat de 2,5 milioane de lei între Primăria Suceava și Universitatea “Ștefan cel Mare”

Municipalitatea suceveană va susține financiar cu 1,5 milioane de lei Universitatea “Ștefan cel Mare” Suceava, în cadrul proiectului “Reabilitare sistematizare pe verticală și amenajări exterioare campus universitar”.
Asocierea dintre cele două instituții – cea administrativă și cea de învățământ superior, va fi supusă astăzi aprobării Consiliului Local Suceava.
Valoarea totală a proiectului este de 2,5 milioane de lei, din care Universitatea “Ștefan cel Mare” va contribui cu 1 milion de lei.
“Pentru Primăria Municipiului Suceava, Universitatea a reprezentat și reprezintă o carte de vizită. Primul lucru pe care îl menționez la întâlnirile oficiale, cu ambasadori sau personalități, este că Suceava este un oraș universitar. De aceea ne propunem să dezvoltăm colaborarea cu Universitatea Suceava”, a declarat șeful municipalității sucevene, inițiator al proiectului careva fi dezbătut astăzi în Consiliul Local.
Ion Lungu a precizat că alocarea celor 1,5 milioane de lei pentru realizarea proiectului nu poate fi făcută mai devreme de 30 iunie.
“Această solicitare nu a venit la începutul anului, la fundamentarea bugetului, iar rectificările pentru obiectivele de investiții, cum este cazul acestui proiect, se pot face în a doua parte a anului, conform Legii Finanțelor Publice”, a mai spus Lungu.
Proiectul Universității “Ștefan cel Mare” prevede lucrări la sediul universității, la campusul nou, pe anumite suprafețe de teren, unele date în folosință gratuită de către primărie, dar și continuarea modernizării parcului Areni pe zonele deținute de instituția de învățământ.

Recomandări

Viceprimarul Daniel Ungurian: „Universitatea este un spațiu în care se nasc idei, se dezvoltă proiecte și se clădește viitorul orașului nostru”

Daniel Ungurian, reprezentantul Primăriei Suceava la festivitatea oficială de deschidere a anului universitar 2025-2026 la USV
Daniel Ungurian, reprezentantul Primăriei Suceava la festivitatea oficială de deschidere a anului universitar 2025-2026 la USV

10 membri ai comunității academice au îmbrăcat luni roba și toca de titular al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava

Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din USV a aniversat 40 de ani de excelență în inginerie

Matei Sava, singurul absolvent cu 10 la bacalaureat, va primi 5.000 de lei din partea Ministerului Educației