Să încercăm a continua discuția despre destinul cărții, începută în ziarul de sâmbătă. De încheiat, nu văd să se încheie grabnic, fiindcă cele două poziții par ireconciliabile (carte făr-de moarte / carte muribundă), iar răspunsul cel mai autoritar nu-l poate oferi decât timpul. Cartea se năștea cu un veac înainte de Hristos, când foile de papirus, legate laolaltă, au înlocuit tăblițele de lemn, piatră, ceramică, dar și pergamentul, scump și greu de mânuit. Încă de atunci, cartea s-a așezat la temelia culturii omenirii, rang rămas până mai ieri evident și de necontestat. Și nu-i vorba doar despre iminența unei schimbări de tehnologie, ci de o adevărată revoluție în domeniu.
În epoca victoriană, becul inventat de Edison n-a fost creditat cu șanse să detroneze lampa și lumânarea, aprinse încă în zorii umanității. Contestările s-au ținut lanț; finalul, desigur, se știe. Nu-i exclus ca un traiect similar să urmeze și soarta cărții. Așa-numitul ebook nu va aduce cu sine marea schimbare. Încă pare a semăna prea mult cu cartea clasică! Adevărat, grafica volumului, începând chiar cu prima copertă, se poate modifica în timpul lecturii. Și textul ca atare este posibil să se schimbe din mers: te-ai plictisit de Dostoievski, un clic și treci la Pavel Coruț, fiindcă tableta de 3 mm grosime poate cuprinde cărțile esențiale ale tuturor veacurilor, plus cele cu includere justificată de cota de piață avută la un moment dat. Dispare împărțirea pe pagini, apar videoclipurile însoțitoare ale scenelor mai importante, apare un suport muzical ce funcționează undeva, în planul al treilea. Dacă dorește, „lectorul” poate renunța la afișarea textului: urmează a fi citit (ori interpretat actoricește) de un terț nevăzut, sau, de ce nu, prezent în „fereastră”. Cum se vede, ideea de carte se tot… subțiază.
Urmașii ebook-ului o vor aduce cu totul în pragul dispariției, fiindcă pseudo-cititorul poate acum interveni și-n construcția intrigii, croindu-și rezolvări proprii și deschizând piste alternative. Navigarea devine mai degrabă spațială decât secvențială. Vorbim, de aici înainte, nu despre carte, ci despre literatura electronică, nutrită din „ficțiunea hipertext”. Au și apărut primele mostre (cărți de Thomas Pinchon și Milorad Pavici). Cel dintâi roman hypertext a fost publicat (vorba vine!) în 1987: „Our Chance”, de Al. Gore. Așa-zisa carte nici nu-și mai propune să invite la lectură, ci la o parcurgere a unui labirint de imagini high-definition și de „mărci” infografice.
Robert Moor este de părere că „Dacă acesta este viitorul cărții, atunci cartea este, într-adevăr, condamnată. Scrisul e în sine o tehnologie miraculoasă, un cod care, atunci când este transmis prin nervul optic, induce halucinații ordonate, coerente. O altă experiență echivalentă nu există.” Culmea este că, pentru a „citi” o astfel de carte, nu-i necesar… să știi carte! Care va fi impactul asupra destinelor școlii? Mai poate exista școală făr-de… carte? Dar soarta poeziei și a scriitorului în general? Inutil să rotunjească fraze impecabile, câtă vreme ele vor deveni simple și pasagere adjuvante, degeaba va fi construită o intrigă imprevizibilă, dacă cine vrea o poate modifica prin butoane.
Nu-s, desigur, predicții pentru un viitor apropiat. Semne, însă, apar pretutindeni, și dacă ținem seama de ritmul halucinant al inovărilor în aria electronicii, s-ar putea ca și generația noastră, care a venerat cartea, să-i audă clopotele vestitoare ale sfârșitului. Va fi, desigur, o dispariție lentă, cu ceva zbateri și încercări de resuscitare; puțin câte puțin, cărții „clasice” îi vor fi retrase atât prerogativele, cât și rangul de ferment și depozitar al culturii veacurilor. N-aș putea spune că le va prelua cartea electronică, și cu atât mai puțin hypertextul: ele pot desființa. Dar n-au cum înlocui. Acesta fiind unul dintre motivele în virtutea cărora mulți nu ostenesc să conteste previziunile alarmiste.
Nicolae Manolescu: „Sunt de părerea lui Umberto Eco și a celor care, ca el, se îndoiesc de biruința electronicii asupra hârtiei (…). Ce fel de lume este aceasta, mă întrebam și mă întreb, din care cărțile au dispărut? Și cum vor arăta generațiile de mâine, care s-au format într-o lume fără cărți?
De-om trăi, om vedea.
