Parlamentul unicameral dezbate de două ori aceeași lege – proiectul de revizuire a Constituției



Parlamentul unicameral va dezbate și vota în plen proiectele de legi în două lecturi succesive, la cel puțin 30 de zile distanță, prevede proiectul de lege privind revizuirea Constituției, făcut public de Administrația prezidențială.
„Propunerile legislative și proiectele de legi vor fi dezbătute și votate în plen în două lecturi succesive, la cel puțin 30 de zile distanță. În cadrul primei lecturi, dezbaterile și votul se vor face pe articole. În cadrul celei de-a doua lecturi, dezbaterile și votul se vor face pe articole, urmate de votul final pe întreaga lege. În mod excepțional, Parlamentul poate aproba, cu majoritatea voturilor membrilor prezenți, reducerea termenului de 30 de zile și adoptarea unui proiect de lege sau a unei propuneri legislative în procedură de urgență”, prevede un nou alineat, introdus la articolul 76 din Constituție, referitor la adoptarea legilor și hotărârilor.