Parlamentul admite parțial o cerere de reexaminare formulată de Iohannis. Care va fi rolul CSAT după corecturile făcute de Camera Deputaților



Camera Deputaților a admis parțial, în ședința de marți, cererea de reexaminare a Legii privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării, după ce Klaus Iohannis a susținut că prin amendamentele aduse de aleși rolul CSAT este „diminuat”, scrie Mediafax.”Direcția generală de informații a apărării este condusă de un director general, cadru militar în activitate. Directorul general este numit de către ministrul apărării naționale, cu avizul Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Funcția de director general al Direcției generale de informații a apărării este asimilată funcției de secretar de stat”, potrivit raportului întocmit în urma reexaminării la cererea președintelui Klaus Iohannis a proiectului pentru modificarea și completarea Legii nr.346/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării.



Recomandări

Noile măsuri stabilite prin decretul președintelui Klaus Iohannis pentru prelungirea stării de urgență pe teritoriul României

Noile măsuri stabilite prin decretul președintelui Klaus Iohannis pentu prelungirea stării de urgență pe teritoriul României
Noile măsuri stabilite prin decretul președintelui Klaus Iohannis pentu prelungirea stării de urgență pe teritoriul României

Iohannis cere reexaminarea legii pentru aprobarea programului pilot de preluare a personalului SMURD

Iohannis cere reexaminare pe legea privind activitățile sanitar-veterinare și siguranța alimentelor

Deputații au adoptat modificarea Legii Educației, după cererea de reexaminare a lui Klaus Iohannis

Iohannis a trimis la reexaminare legea privind înființarea Catalogului școlar on-line