Parlamentul a votat noua componență a CNSAS



Plenul Parlamentului a votat, marți, pentru un mandat de șase ani, noua componență a Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, fiind înregistrate 232 de voturi „pentru” ale parlamentarilor.
Numirea membrilor CNSAS s-a făcut, conform legii, prin apel nominal, aceasta fiind aprobată cu votul majorității senatorilor și deputaților.
Astfel, din CNSAS vor face parte Dragoș Gheorghe Petrescu (propunere din partea președintelui României), Claudiu Octavian Secașiu (propus de prim-ministrul), Florian Bichir (propus de Grupurile parlamentare progresiste), Florin Abraham și Laurențiu Tănase (propunere a Grupului parlamentar PSD), Cazimir Ionescu (propunere din partea Grupului parlamentar PSD din Senat și Camera Deputaților).
Au fost votați să facă parte din CNSAS Ladislau Antoniu Csendes (propunere a grupurilor parlamentare UDMR din Senat și Camera Deputaților), Corneliu Turianu, Virgil Leo Țărâu și Adrian Ciofrâncă (propunere din partea grupurilor parlamentare PDL din cele două camere ale Parlamentului).
Potrivit legii, membrii CNSAS sunt numiți de Parlament – un membru reprezentant al societății civile, propus de președintele României, un membru reprezentant al societății civile propus de prim-ministru, și nouă membri, la propunerea grupurilor parlamentare.
Membrii celor Comisii juridice ale Parlamentului i-au audiat, luni, pe candidați și au constatat că sunt îndeplinite condițiile legale, hotărând cu unanimitate de voturi să adopte un raport favorabil în vederea numirii în funcțiile de membri ai CNSAS acestora.