Legislativ

Parlamentul a respins alocare în 2007 a 6% din PIB pentru Educație



Parlamentul a respins alocare în 2007 a 6% din PIB pentru Educație
Parlamentul a respins alocare în 2007 a 6% din PIB pentru Educație

Plenul Parlamentul a respins, ieri, la dezbaterea asupra proiectului bugetului de stat pe anul 2007, propunerea reprezentanților opoziției de a aloca Educației 6% din PIB.
În favoarea acestei propuneri au votat 116 deputați și senatori, în timp ce 182 au fost împotrivă.
Parlamentarii Anghel Stanciu (PSD) și Gheorghe Funar (PRM) au reluat, timp de o oră, criticile începute luni la adresa Guvernului pe motiv că Executivul nu a prevăzut în proiectul de buget 6% din PIB pentru Educație, ci numai 5,2%PIB. Funar a cerut din nou Executivului să-și respecte programul de guvernare – „cartea portocalie”.
Ministrul Finanțelor, Sebastian Vlădescu, a explicat că programul de guvernare al coaliției prevede să se ajungă la un procent de 6% din PIB pentru Educație până în 2008, iar acest obiectiv va fi îndeplinit.
După exprimarea votului, reprezentanții PSD și PRM au solicitat prezența miniștrilor la dezbateri, iar președintele Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu, a precizat că miniștrii vor fi prezenți la capitolele la care sunt discutate bugetelor ministerelor pe care le conduc.
În timpul dezbaterilor, deputatul PSD Aura Vasile a cerut de mai multe ori efectuarea apelului nominal, considerând că la lucrări nu sunt prezenți suficienți deputați și senatori din partea puterii, solicitare respinsă de președintele Bogdan Olteanu (PNL), dar și de deputatul PSD Valeriu Zgonea, care au considerat că Parlamentul se află în cvorum.
Senatorul PRM Gheorghe Funar a avut cele mai multe amendamente la proiectul de buget, unul dintre ele referindu-se la desființarea postului de ministru de stat al lui Marko Bela. Funar a fost de părere că Marko Bela reprezintă interesele Ungariei la București.
Amandamentul a fost respins însă de majoritatea parlamentarilor.
După două ore de dezbateri în care au adoptat patru articole, deputații și senatorii au luat o pauză de consultări, la solicitarea grupului PSD care dorea să se pună de acord asupra bugetului MApN.
– PSD strânge semnături pentru demiterea lui Hărdău
Sindicatele din educație au cerut parlamentarilor, ieri dimineață, să voteze amendamentul privind majorarea salariilor din domeniu și să respingă modificarea Legii învățământului printr-o ordonanță de urgență.
Sindicaliștii au amintit faptul că Legea 354 din 2004 privind modificarea și completarea Legii învățământului prevede că pentru finanțarea învățământului de stat din fonduri publice se asigură anual o creștere a alocațiilor bugetare până la minimum 6% din PIB în anul 2007.
Reprezentanți ai Federației Sindicatelor din Învățământ „Spiru Haret” au fost prezenți, ieri, la Parlament unde au distribuit 270 de scrisori nominalizate pentru deputații și senatorii ai puterii în care le solicită acestora să nu voteze bugetul învățământului propus de Guvern.
Președintele Federației, Gheorghe Isvoranu, a declarat, pe holul Parlamentului, că în scrisorile adresate parlamentarilor puterii sunt cuprinse prevederile programului de guvernare privind alocarea a 6% PIB pentru învățământ și solicitările pentru a vota amendamentele de majorare a salariilor din învățământ.
Președintele executiv al Federației, Marius Nistor, a adăugat că acesta este ultimul demers pe care sindicatele le fac la Parlament, iar dacă nu vor găsi înțelegere vor cere demisia Guvernului și vor face demersurile pentru boicotarea anului școlar 2006-2007.
Sindicaliștii au venit cu două pungi de plastic inscripționate cu „Vă urează La mulți ani! Uniunea Sindicatelor din Învățământul Preuniversitar Iași” în care erau 270 de scrisori pe care le-au dat la grupurile parlamentare ale PNL, PD, PC, UDMR, minorități și independenți. Parlamentarii opoziției nu au primit astfel de scrisori, sindicaliștii considerând că nu este cazul deoarece doar majoritatea decide, iar opoziția sprijină alocarea a 6% din PIB pentru învățământ.
Cadrele didactice din mai multe județe s-au aflat luni în grevă japoneză, iar unii dintre ei vor recurge la această formă de protest în ziua în care Parlamentul va dezbate Capitolul privind Educația din Legea bugetului de stat pe anul 2007, ei declanșând în același timp o acțiune de strângere de semnături pentru demiterea ministrului Mihail Hădău.
PSD a anunțat că va începe, prin intermediul filialelor sale, strângerea de semnături pentru demiterea în regim de urgență a ministrului Educației, Mihail Hărdău (PD), apreciind că acesta a dus învățământul românesc în Evul Mediu.



Recomandări

Veronica Grosu solicită Guvernului luarea de măsuri urgente pentru susținerea românilor care au credite la bănci

Veronica Grosu solicită Guvernului luarea de măsuri urgente pentru  susținerea românilor care au credite la bănci
Veronica Grosu solicită Guvernului luarea de măsuri urgente pentru susținerea românilor care au credite la bănci

Deputata AUR Veronica Grosu îl acuză pe premierul Bolojan că pentru o economie de 0,02% din PIB la buget a bulversat întreg sistemul de învățământ

Matei Sava, care a obținut singura medie de 10 la bacalaureat, prezent la Gala performanței 2025 „Excelență în Educație”, la Parlamentul României

Apel la societatea civilă pentru strângerea a 100.000 de semnături, pentru anularea noilor măsuri din educație

Apel la societatea civilă pentru strângerea a 100.000 de semnături, pentru anularea noilor măsuri din educație
Apel la societatea civilă pentru strângerea a 100.000 de semnături, pentru anularea noilor măsuri din educație