Parlamentarii au adoptat, ieri, în ședință comună, bugetul de stat pe anul 2011, cu 207 voturi „pentru”, 143 „împotrivă” și nici o abținere.
Președintele de ședință, Ioan Oltean, a cerut parlamentarilor să își exprime votul în legătură cu bugetul de stat pe 2011, iar deputații și senatorii au votat prin ridicarea mâinilor.
Plenul reunit al Senatului și Camerei Deputaților a finalizat, ieri seară, dezbaterea și adoptarea articolelor și anexelor proiectului legii bugetului de stat pe anul 2011.
Dezbaterile în plenul reunit al Parlamentului asupra proiectului legii bugetului de stat pe 2011 au început luni.
Parlamentarii au adoptat, luni seară, pe articole, textul Legii bugetului de stat pe 2011, iar în următoarele zile au dezbătut anexa ordonatorilor de credite.
PNL anunță că va ataca astăzi la CC legea bugetului de stat pe 2011
PNL va ataca la Curtea Constituțională, astăzi, legea bugetului de stat pe 2011, a anunțat, miercuri, în plenul reunit, liberalul Eugen Nicolăescu.
„Mâine (astăzi, n.r.) vom contesta la Curtea Constituțională această lege, având multe elemente neconstituționale. Nu vă bucurați, că s-ar putea ca la nivelul CC chiar să se declare neconstituțional acest buget”, a spus Nicolăescu în plen.
El a explicat motivele pentru care PNL consideră că bugetul adoptat este „anormal”.
„Este normal ca într-o țară normală să existe un buget normal. Numai că, din păcate, bugetul pe care majoritatea parlamentară l-a votat astăzi este un buget anormal. Pentru că este un buget care nu face nimic bine pentru această țară, este un buget care nu face nimic bine pentru mediul de afaceri, este un buget care nu creează locuri de muncă, care nu va asigura creștere economică, care nu va asigura creșterea nivelului de trai a populației”, a spus Nicolăescu.