Parlamentarul român a muncit în plen, în toate cele cinci luni ale sesiunii proaspăt încheiate, mult mai puțin decât lucrează, într-o singură lună, un salariat cu program standard de opt ore. Pe de altă parte, doar 30% din legile adoptate au fost inițiative parlamentare, restul venind de la Guvern, informează Mediafax.Un salariat cu program standard de opt ore, care lucrează, în medie, 22 de zile în fiecare lună, totalizează circa 176 de ore la serviciu lunar. Senatorii au cumulat, în cele 36 de ședințe de plen din februarie până în iunie, inclusiv în sesiunea extraordinară din iulie, aproape 104 ore de lucru, în care au dezbătut și votat proiecte de legi, Ordonanțe ori au susținut declarații politice. În cazul deputaților, este vorba de 35 de ședințe de plen, care reprezintă în total aproape 94 de ore. Așadar, parlamentarii s-au situat, în ceea ce privește orele petrecute în plen în toate cele cinci luni de zile cât a durat sesiunea parlamentară, sub numărul de ore muncite, doar într-o singură lună, de către un salariat cu program standard.Pe de altă parte, la ședințele de plen ale Senatului și ale Camerei Deputaților se adaugă cele opt ședințe de plen comun ale celor două Camere ale Parlamentului.





