Reproșuri

Parlamentarii PSD de Suceava îi acuză pe liberali că au blocat vineri Suceava, cu evenimentul de lansare a candidaturilor



Evenimentul electoral al PNL, de vineri
Evenimentul electoral al PNL, de vineri

Parlamentarii PSD de Suceava au transmis, duminică, un comunicat de presă, prin care îi acuză pe liberali că vineri seara au blocat municipiul Suceava, prin organizarea, în centrul orașului, a unui evenimentul electoral de lansare a candidaturilor la alegerile locale și europarlamentare.
„După ce au blocat 4 ani de zile județul Suceava, liberalii suceveni s-au gândit vineri că ar fi înțelept să blocheze și municipiul Suceava cu organizarea lansării candidaturilor lui Gheorghe Flutur și primarilor PNL-iști în centrul municipiului. Fără să dovedească o minimă decență față de confortul sucevenilor, au blocat circulația întregului oraș timp de câteva ore, coloanele de mașini întinzându-se pe kilometri întregi. Cât timp sucevenii se enervau în trafic, parlamentarii și candidații PNL au ținut discursuri în care ipocrizia și demagogia au fost la ele acasă”, au transmis parlamentarii social-democrați
Aceștia au evidențiat discursul lui Rareș Bogdan, candidat la Parlamentul European, care „pe lângă faptul că a oferit un moment jenant numindu-l «voievod» pe Gheorghe Flutur, a afirmat că «a adus mai mulți bani decât Estonia și Letonia la un loc»”. „Ce a uitat să precizeze este că banii respectivi nu au fost aduși de Consiliul Județean, ci de primarii unităților administrative din județ. Adevărul este că sub conducerea lui Gheorghe Flutur, Consiliul Județean Suceava este printre ultimele din țară în ceea ce privește accesarea fondurilor europene. Un remarcabil discurs demagogic și ipocrit a oferit și Gheorghe Flutur, care și-a prezentat «decalogul». 10 rânduri despre nimic. A evitat să reia promisiunile din campaniile trecute, deoarece nici una nu a fost dusă la capăt. Amintim aici doar centura Humorului, tabăra internațională de la Bucșoaia, centurile din Fălticeni și Câmpulung, aeroportul de la Floreni, spitalul de copii sau autostrada Gdansk-Varșovia-Lviv-Cernăuți-Suceava-București-Sofia, precum și drumurile județene care se jura ca vor fi modernizate în acest mandat”, se arată în comunicat.
De ipocrizie îl acuză social-democrații și pe Nicolae Ciucă, președintele PNL, care pe scena din centrul Sucevei a spus despre Gheorghe Flutur că este „cel mai bun președinte de Consiliu Județean”. „Tocmai de «bun» ce e, județul nostru are cel mai mare număr de persoane plecate la muncă în străinătate, cel mai mare număr de copii cu părinții în afara țării și e printre județele cu cele mai mici salarii din țară. De bun ce e Gheorghe Flutur încă mai avem drumuri județene impracticabile, de pământ sau pietriș. Lipsesc locurile de muncă, lipsește infrastructura județeană, cursele aeriene sunt tot mai puține, nu a venit niciun investitor major în județ în ultimii 4 ani, nu a fost finalizat niciun proiect din lista de promisiuni din campania electorală trecută. În afară de desene, hore și oacaca-uri nu li s-a livrat nimic palpabil sucevenilor, nimic care să le facă viața mai ușoară sau mai bună. De asta a și fost nevoie ca la manifestarea liberală de vineri să fie aduși cu autocare oameni din Neamț, Iași, Botoșani sau Vaslui. Iar în ceea ce privește șansele dlui Ciucă la președinție, s-a văzut clar cât de iubit și respectat este la Mălini, unde au fost prezenți în jur de 60 de oameni, și aceștia aduși din localitățile învecinate, deși erau așteptați câteva mii”, au mai transmis parlamentarii PSD de Suceava.



Recomandări

Deputatul USR de Suceava, Emanuel Ungureanu, cere intervenția urgentă a Ministerului Mediului pentru închiderea definitivă a gropii de gunoi de pe Mestecăniș

Deputatul USR de Suceava, Emanuel Ungureanu, cere intervenția urgentă a Ministerului Mediului pentru închiderea definitivă a gropii de gunoi de pe Mestecăniș
Deputatul USR de Suceava, Emanuel Ungureanu, cere intervenția urgentă a Ministerului Mediului pentru închiderea definitivă a gropii de gunoi de pe Mestecăniș

Demersul lui Gheorghe Șoldan și al celor 92 de primari din județ către premierul Bolojan a fost ascultat de Guvern. Proiectele pe „Anghel Saligny” vor continua

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Mănăstirea Domnească Sfântul Procopie de la Bădeuți – ctitorie a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt

Mănăstirea Domnească Sfântul Procopie de la Bădeuți – ctitorie a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt
Mănăstirea Domnească Sfântul Procopie de la Bădeuți – ctitorie a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt

Președinta interimară a liberalilor suceveni, Angelica Fădor, a fost aleasă membră a Biroului Executiv al PNL la nivel național