Variantă

Parlamentarii PDL de Suceava susțin comasarea spitalelor de psihiatrie din județ



Parlamentarii PDL de Suceava vor să corecteze decizia Ministerului Sănătății, de a comasa două spitale de psihiatrie din județ cu un spital municipal, respectiv orășenesc. Deputatul PDL din colegiul Gura Humorului-Cîmpulung Moldovenesc, Dan Gabriel Gospodaru, a declarat că, în urma unei analize interne în cadrul organizației PDL Suceava s-a stabilit ca, luni, parlamentarii democrat-liberali suceveni să-i propună ministrului sănătății, Cseke Attila, ca Spitalul de Psihiatrie Cîmpulung Moldovenesc să se unifice cu secția Psihiatrie a Spitalului de Urgență Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava și cu Spitalul de Neuropsihiatrie de la Siret, sub umbrela celui din Cîmpulung. Dacă propunerea ar fi acceptată, spitalele de psihiatrie din Suceava și Siret ar deveni secții exterioare ale spitalului psihiatric din Cîmpulung Moldovenesc, un proiect care datează din 2006, al medicului psihiatru Alexandru Paziuc.
Explicația dată de deputatul Gospodaru pentru susținerea acestei propuneri a fost aceea că, la ora actuală, unitatea spitalicească din Cîmpulung este cea mai bine cotată din țară printre instituțiile de profil și că doctorii Petronela și Alexandru Paziuc, care conduc activitatea în acest spital, au capacitatea de a atrage bani din proiecte europene.