Demersuri

Parlamentarii PDL de Suceava au depus 64 de amendamente la Legea Bugetului pentru dezvoltarea județului



Gheorghe Flutur a anunțat ieri că amendamentele vizează alocarea de fonduri pentru proiecte în infrastructură, învățământ sau sănătate
Gheorghe Flutur a anunțat ieri că amendamentele vizează alocarea de fonduri pentru proiecte în infrastructură, învățământ sau sănătate

Parlamentarii PDL de Suceava, Gheorghe Flutur, Ioan Balan și Sanda-Maria Ardeleanu, au depus 64 de amendamente la proiectul Legii Bugetului de Stat pe 2015 în vederea alocării de fonduri pentru mai multe obiective de investiții din județ.
Președintele PDL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, ne-a declarat în cursul zilei de ieri că toate amendamentele vizează proiecte de dezvoltare a județului Suceava, din domenii precum infrastructură, învățământ sau sănătate.
Gheorghe Flutur a spus că unul dintre amendamente a fost depus pentru alocarea sumelor necesare în vederea finalizării în anul 2015 a șoselei de centură a Sucevei de la Pătrăuți la Moara. „Suma solicitată de noi este de 80 de milioane de lei, în condițiile în care Guvernul a prins în bugetul pe anul viitor alocarea a doar 5,6% din banii necesari pentru finalizarea acestei investiții”, a spus Gheorghe Flutur. El a adăugat că parlamentarii PDL de Suceava au solicitat fonduri și pentru ruta ocolitoare Suceava 2, prin Ipotești și Bosanci, dar și pentru șoseaua de centură a municipiului Rădăuți. Gheorghe Flutur a mai declarat că alte amendamente vizează alocarea sumelor necesare pentru începerea modernizării drumului E 85 Suceava – Roman, precum și pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru autostrada Siret – Suceava – Bacău – București. „Tot la capitolul infrastructură am solicitat fonduri pentru modernizarea drumurilor de pe valea Bistriței spre Borșa, dar și bani pentru modernizarea unor drumuri județene, și mă refer la proiectul pentru drumul Pașcani – Lespezi – Probota – Dolhasca – Liteni – Suceava, și la ruta care leagă Ilișești – Stroiești – Dărmănești. În același timp am solicitat fonduri și pentru continuarea programelor de apă și canalizare în mai multe localități din județul Suceava, iar de la bugetul Ministerului Mediului am cerut sumele necesare pentru îndiguirea râurilor Suceava, Moldova, Bistrița și a unor afluenți, în zonele cu risc mare de inundații. Și aici avem ca exemple lucrările necesare de la Vicovu de Sus, Satu Mare, Sucevița, Marginea, Volovăț, Stulpicani, Capu Câmpului, Valea Moldovei, Frasin, Gura Humorului, adică în zone unde au fost probleme la inundații”, a explicat senatorul sucevean.
Flutur a precizat că un număr însemnat de amendamente vizează proiecte pentru municipiul Suceava
Gheorghe Flutur a subliniat că un număr mare de amendamente vizează alocarea de fonduri pentru investiții în municipiul Suceava, amintind aici de finanțarea construcției unei săli polivalente din fonduri de la Ministerul Dezvoltării Regionale. Flutur a arătat că alte amendamente pentru municipiul Suceava au fost depuse pentru finanțarea unor parcări subterane și a unor parcări de reședință, anveloparea unor blocuri de locuințe, dar și pentru finanțarea amenajării unei baze de agrement pe malul râul Suceava.
Flutur a mai spus că parlamentarii suceveni au solicitat fonduri și pentru modernizarea Gării Ițcani, amenajarea cimitirului din acest cartier al Sucevei, precum și pentru alocarea sumelor necesare finalizării construcției Catedralei Ortodoxe din Suceava. Gheorghe Flutur a precizat că mai multe amendamente au fost depuse pentru modernizarea unor unități de învățământ din municipiul Suceava, respectiv școlile gimnaziale Nr. 1, Nr. 3 (bazinul de înot), Nr. 4, Nr. 7, Nr. 8, „Ion Creangă”, Nr. 10, „Miron Costin”, precum și Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară, Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu”, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”, Colegiul Național „Petru Rareș”, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, pentru acesta din urmă fiind incluse și sumele pentru construcția sălii de sport. De asemenea, alte amendamente ale parlamentarilor PDL vizează alocarea de fonduri pentru Școala Creștină „Filadelfia”, pentru finalizarea construcției Centrului Cultural Bucovina, precum și pentru amenajarea unei noi piste pentru bicicliști în municipiul Suceava.
Gheorghe Flutur a mai spus că un amendament a fost depus pentru banii necesari în vederea finalizării investițiilor la secțiile nemodernizate ale Spitalului Județean „Sf. Ioan cel Nou”. „Ne vom lupta pentru ca aceste amendamente să fie aprobate, pentru că asta înseamnă dezvoltarea infrastructurii de transport, de utilități, infrastructura de sănătate și din învățământ. Într-un cuvânt, toate acestea reprezintă un pas important în direcția modernizării județului Suceava. Iar în zilele următoare ne vom lupta pentru aceste amendamente în comisiile de specialitate și în plenul Parlamentului”, a declarat Gheorghe Flutur.
El a mai adăugat că pe lângă toate aceste amendamente a solicitat Ministerului Dezvoltării Regionale alocarea banilor necesari „pentru continuarea proiectelor începute de noi”, și anume pentru continuarea proiectului pentru cadastru gratuit și intabularea gratuită în cartea funciară a terenurilor. Flutur a arătat că acest proiect este extrem de necesar pentru proprietarii de terenuri, motiv pentru care a solicitat alocarea a 15 milioane de euro pentru continuarea lui.



Recomandări

În Vatra Dornei a fost inaugurat noul ambulatoriu integrat cu 17 specializări al Spitalului Municipal, care va deservi întregul bazin al Dornelor

În Vatra Dornei a fost inaugurat noul ambulatoriu integrat cu 17 specializări al Spitalului Municipal, care va deservi întregul bazin al Dornelor
În Vatra Dornei a fost inaugurat noul ambulatoriu integrat cu 17 specializări al Spitalului Municipal, care va deservi întregul bazin al Dornelor

Administratorul Servicii Comunale Rădăuți îl acuză pe liderul PSD din municipiu, prefectul Traian Andronachi, de o eventuală oprire a apei calde pentru populație

S-a găsit o soluție tehnică pentru funcționarea unui analizor de droguri care stă nefolosit de aproape un an de zile

S-a găsit o soluție tehnică pentru funcționarea unui analizor de droguri care stă nefolosit de aproape un an de zile
S-a găsit o soluție tehnică pentru funcționarea unui analizor de droguri care stă nefolosit de aproape un an de zile