Parlamentul a adoptat, marți, modificarea Statutului deputaților și senatorilor în sensul ca parlamentarii să nu mai beneficieze de autoturisme în colegiile și circumscripțiile electorale, iar, în schimb, să primească o sumă forfetară de 1.400 lei pentru acoperirea cheltuielilor de transport, informează Mediafax.Proiectul în acest sens a fost votat cu 293 voturi „pentru”, 2 „împotrivă” și 31 abțineri.Astfel, s-a abrogat articolul din Statutul deputaților și senatorilor care preciza că deputații și senatorii pot beneficia de autoturism pentru desfășurarea activităților legate de exercitarea mandatului. În schimb, a fost introdusă prevederea referitoare la faptul că „deputații și senatorii beneficiază, pentru desfășurarea activităților legate de exercitarea mandatului, de o sumă forfetară al cărei cuantum este stabilit prin hotărâre a Birourilor Permanente, în funcție de resursele bugetare ale celor două Camere, pentru acoperirea cheltuielilor de transport din circumscripție, pe bază de declarație pe propria răspundere care reprezintă un document justificativ”.




