Vicepreședintele PD-L Ioan Oltean a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că a inițiat un proiect de modificare a Legii 161/2003 prin care propune ca parlamentarilor să le fie interzis să aibă și un alt loc de muncă. Ioan Oltean a declarat că, prin inițiativa sa legislativă, dorește modificarea Legii 161/2003, în sensul ca activitatea de deputat sau senator să fie incompatibilă cu funcții de profesor, medic, avocat sau notar. El a precizat că în prezent legea prevede că parlamentarii pot desfășura activități în domeniul didactic, al cercetării științifice, al creației literar-artistice. De asemenea, aceștia pot desfășura activități în domeniul avocaturii.