Angajament

Parlamentarii europeni din partidul lui Sarkozy promit votul pentru aderarea României la Schengen

Președintele grupului Partidului Popularilor Europeni (PPE) din Parlamentul European, francezul Joseph Daul, a declarat, sâmbătă, la Sadova, că cei 27 de parlamentari francezi ai Uniunii pentru o Mișcare Populară (UMP) din Parlamentul European vor vota pentru aderarea României la spațiul Schengen, „asta dacă nu există lucruri foarte, foarte grave”. Daul a declarat, într-o conferință de presă, că în cadrul Uniunii Europene regulile sunt identice și clare „pentru toată lumea”, iar în cazul aderării României la Schengen „UMP va vota cum votează PPE, fără discuție”. „Regulile sunt aceleași pentru toată lumea. Membrii UMP din PPE din Parlamentul European, care sunt 27, vor vota pentru aderarea României la Schengen. Franța, ca și Germania, pune întrebări. Președintele Băsescu a spus că are răspunsuri la întrebările care se pun. Am discutat și am văzut că există răspunsuri chiar și la problemele care se pun între România și Bulgaria, asta în cazul în care se va decide separarea”, a arătat Joseph Daul.
Liderul popularilor europeni a mai spus că având în vedere că Partidul Democrat Liberal și UMP, formațiune care îl are ca președinte pe Nicolas Sarcozy, fac parte din aceeași familie politică, trebuie să discute toate aceste probleme. „Eu sunt aici ca să ajut la acest lucru. În acest moment se discută, încă se negociază și trebuie găsită o soluție ca să adere amândouă țările, bineînțeles dacă nu există niște lucruri foarte, foarte grave”, a mai spus europarlamentarul francez.
Joseph Daul, însoțit de purtătorul său de cuvânt, Antoine Ripoll și de secretarul general al grupului PPE din Parlamentul European, Martin Kamp au venit într-o vizită de două zile în Bucovina, la invitația vicepreședintelui PDL, Gheorghe Flutur. Sâmbătă, oaspeții s-au întâlnit cu fermieri din zona de munte a județului Suceava, apoi au vizitat o fabrică de lapte și o fermă din Sadova, construite cu fonduri europene, precum și câteva obiective turistice.
Grupul PPE este cel mai mare grup politic din Parlamentul European, cu 265 de membri.

Recomandări

Omul de afaceri Florin Hrebenciuc îi îndeamnă pe suceveni să se prezinte la vot pentru continuarea parcursului european al României

Omul de afaceri sucevean Florin Hrebenciuc consideră că România trebuie să-și continue parcursul european