Parlamentarii estimează să finalizeze, miercuri, în jurul orei 18,00, dezbaterile asupra proiectelor legilor bugetului de stat și bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011, a declarat, marți, secretarul Camerei Deputaților Dumitru Pardău (PDL).
El a făcut această precizare după ședința Biroului Permanent al Camerei Deputaților.
Deputații și senatorii au continuat marți dezbaterea proiectului legii bugetului de stat pe anul 2011, adoptând primele anexe, printre acestea aflându-se cele referitoare la bugetul Administrație Prezidențiale, Senatului și Camerei Deputaților.