Parlamentarii din Comisia specială pentru proiectul de lege privind Roșia Montană au decis miercuri să meargă peste o săptămână la fața locului, vizita urmând să dureze două zile.
„Marți seară sau dimineață ne vom deplasa la Roșia Montană, două zile, miercuri și joi ne întoarcem. Vom avea întâlniri cu toți reprzentanții, și ai minerilor, și ai firmelor, și ai autorităților și ONG-uri, care doresc să participe”, a precizat președintele Comisiei, Darius Vâlcov.
El a precizat că luni de la ora 13.00 comisia specială se va reuni în ședință la care vor fi invitați reprezentanți ai Ministerului Culturii și ai Ministerului Justiției.
De asemenea, Comisia se va reuni în ședință și marți, când vor fi invitați la dezbateri reprezentanți ai Ministerului Mediului, Ministerului Marilor Proiecte și ANRM.
După aceste întrevederi, miercuri și joi va avea loc vizita la Roșia Montană.
Anterior, liderul Sindicatului „Viitorul Mineritului” de la Roșia Montană, Cristian Albu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că minerii și localnicii care susțin proiectul minier au suspendat pentru moment protestele și așteaptă ca membrii comisiei speciale să vină la Roșia Montană și să vadă la fața locului ce va presupune noua exploatare.
Albu a spus că aceasta a fost una dintre solicitările protestatarilor de la Roșia Montană și ale minerilor care s-au blocat în subteran.
El a adăugat că premierul Victor Ponta le-a promis că membrii comisiei vor veni la Roșia Montană și acesta a fost motivul pentru care minerii și localnicii au suspendat protestele.
Albu a afirmat că protestele au fost suspendate până vineri, inclusiv, și se așteaptă o decizie din partea comisiei, iar în cazul în care parlamentarii vor decide să nu vină la Roșia Montană, minerii și localnicii care susțin exploatarea sunt hotărâți să reînceapă acțiunile de protest.
Prima ședință a Comisiei parlamentare speciale pe proiectul de lege privind Roșia Montană a avut loc, miercuri la prânz. Comisia a fost constituită, marți, prin votul plenului reunit, iar din aceasta fac parte parlamentari PSD, PNL, PC, UDMR, PPDD și de la minorități. Democrat-liberalii au refuzat să-și desemneze membri în comisie.
Președintele comisiei este senatorul PSD Darius Vâlcov, iar din comisie mai fac parte Ioan Dârzu, Florin Iordache, Viorel Ștefan, Emacu Gheorghe, Ioan Chelaru, Gabriela Firea, Toni Greblă (PSD), Andrei Gerea, Gigel Sorinel Știrbu, Mircea Dolha, Dumitru Popescu, Petru Ehegartner (PNL), Haralambie Vochițoiu, Tudor Ciuhodaru (PPDD), Attila Korodi, Alexandru Vegh (UDMR), Oana Manolescu (minorități naționale), Ioan Moldovan (PC).
Deputatul PSD Florin Iordache a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că din punctul său de vedere o deplasare a comisiei la Roșia Montană este necesară pentru a se vedea ce implicații are proiectul. De asemenea, senatorul PSD Toni Greblă a spus că deplasarea Comisiei speciale parlamentare pentru Roșia Montană în zonă este acum obligatorie, așa cum este și ascultarea punctelor de vedere exprimate de protestatarii din Piața Universității.
Senatorul PSD Ioan Chelaru a declarat, la rândul său, că din punctul său de vedere nu este nicio problemă ca o subcomisie formată din specialiști să se deplaseze la Roșia Montană, concluziile trase urmând a fi discutate în Comisia parlamentară specială, iar deputatul PPDD Tudor Ciuhodaru a declaratcă va propune, în prima ședință a Comisiei parlamentare speciale pentru Roșia Montană, constituirea unei subcomisii formate din experți care să meargă în zonă.
Și liderul deputaților PNL, Andrei Gerea, care este membru al comisiei speciale, a declarat că susține ideea deplasării membrilor acestui for la Roșia Montană.
În schimb, senatorul PNL Petru Ehegartner a afirmat că a făcut de curând o vizită la Roșia Montană și că nu crede că deplasarea comisiei speciale acolo ar putea fi „determinantă” pentru proiect. Nici deputatul UDMR Attila Korodi, membru în comisia parlamentară specială, nu vede utilitatea unei deplasări a membrilor acesteia la Roșia Montană, deoarece relevanța proiectului de lege este una națională.
Conform deciziei conducerii Parlamentului, până la 1 octombrie se vor depune amendamente la comisie din partea senatorilor și deputaților, iar până la 20 octombrie urmează să fie elaborat un raport asupra proiectului de lege propus de Guvern.
Minerii de la Roșia Montană, care se blocaseră în subteran de cinci, respectiv trei zile, au ieșit din mină, duminică seară, după aproape o oră de la momentul în care premierul Victor Ponta a coborât la ei, primul-ministru spunându-le acestora că le va aduce Comisia parlamentară.
„Le-am promis că se face comisie și aducem aici comisia, să se decidă aici”, afirma premierul Victor Ponta, la ieșirea din galerie.
Totodată, primul-ministru a declarat că nimeni nu se poate antepronunța în privința situației minerilor de la Roșia Montană, pentru că „nu știu ce viață au oamenii aceștia”.
Unul dintre mineri, întrebat dacă are încredere în promisiunea premierului, a răspuns afirmativ, dar a spus că în cazul în care se va înșela totuși, minerii vor trece la măsuri extreme.