Parlamentarii au votat hotărârea privind comisia specială pentru coduri



Deputații și senatorii și-au reluat ședința comună și au votat un proiect de hotărâre privind înființarea unei comisii speciale comune pentru dezbaterea în procedură de urgență a codurilor penal, civil, de procedură penală și respectiv de procedură civilă. Parlamentarii luaseră o pauză de cinci minute după prezentarea de către șeful statului a unui mesaj în fața Parlamentului privind politica internă.
După această pauză, parlamentarii au continuat ședința adoptând proiectul de hotărâre și urmând să desemneze componența comisiei speciale comune pentru dezbaterea în fond a celor patru coduri – penal, civil, de procedură penală și de procedură civilă.Codul Civil va fi aprobat de Guvern în ședința de săptămâna viitoare, a anunțat, sâmbătă, premierul Emil Boc.
Codul Penal, Codul de Procedură Penală și Codul de Procedură Civilă au fost aprobate de Executiv la sfârșitul lunii februarie. Codul civil ar urma să fie adoptat în următoarea ședință de guvern.
Conducerile celor două Camere ale Parlamentului stabiliseră, în urmă cu o săptămână, constituirea a două comisii comune speciale care să analizeze cele patru Coduri adoptate de Guvern.
„Fiecare comisie va avea 12 membri. Cele două comisii vor analiza Codurile, vor primi amendamente, le vor adopta în raport și de discuțiile cu specialiștii, apoi codurile analizate, supuse probabil și unei dezbateri publice de mare anvergură, vor ajunge la comisiile juridice într-o singură ședință, pentru raport final, pentru a ajunge în final în plenul primei Camere sesizate – Senatul, apoi în al Camerei Deputaților”, a declarat, la finalul ședinței Birourilor Permanente reunite, chestorul Ioan Chelaru.
El a mai spus, referitor la comisia care va analiza codurile din domeniul penal, că va avea câte 4 membri PSD și PDL, 2 membri PNL, un membru UDMR și unul al Grupului pentru minorități naționale în timp ce cea care va analiza codurile din domeniul civil va avea câte 4 membri PDL și PSD, 3 membri PNL și unul UDMR.