Parlamentarii au, la final de mandat, peste 100 de milioane de euro datorii



Parlamentarul român a ajuns să aibă în medie, în patru ani de mandat, datorii de peste 70.000 de euro și 500.000 de lei, unii dintre aleși chiar la rude sau la colegi din Legislativ, potrivit unei analize MEDIAFAX.
Patru ani de mandat și datorii de 100 de milioane de euro
După patru ani de mandat, datoriile cumulate ale celor 460 de parlamentari (incluzându-i pe cei care au plecat în administrația locală după alegerile din iunie 2012) ajung la aproximativ 100 de milioane de euro, sumă la care se adaugă garanții oferite pentru contractarea unor credite de către societăți pe care le controlează.
Conform celor mai recente declarații de avere completate de senatori și deputați, cea mai mare parte a datoriilor, respectiv 60%, au fost contractate în moneda națională: 257.851.774 lei. Pe poziția a doua în top, cu 36%, se află datoriile aleșilor în moneda europeană (33.117.258 euro), urmată de 2.638.517 franci elvețieni și 767.735 de dolari.
Statistica este puternic influențată de creditele fostului deputat Robert Negoiță, în prezent primar al Sectorului 3, care a contractat credite de peste 229 de milioane de lei. În cazul în care această sumă nu este luată în calcul, ponderea datoriile în euro ajunge la 80%, în timp ce împrumuturile în lei scad la 15%.
În cifre totale, din 2008 și până acum, senatorii și deputații au achitat 42.048.794 de milioane de euro din datorii, dar și 8.109.391 de lei, însă includerea creditelor lui Robert Negoiță contractate în lei duce la concluzia că aleșii și-au sporit împrumuturile cu 221.526.663 de lei. Parlamentarii au mai achitat față de începutul mandatului 356.639 de franci elvețieni și 1.776.062 de dolari.
În cifre absolute, parlamentarii aveau în decembrie 2008 datorii de 86.445.630 de euro, iar în iunie 2012 au ajuns la datorii totale de 92.502.243 de euro, suma cuprinzând atât datoriile în euro, cât și pe cele în lei, franci elvețieni sau dolari.
Mai exact, senatorii și deputații au achitat 56% din datoriile în euro declarate la începutul mandatului, ajungând de la 75.166.052 de euro la 33.117.258 de euro. În același timp, creditele în lei au fost achitate în proporție de 21%, ajungând de la 35.575.111 de lei la 28.215.720 de lei la finalul mandatului. Chiar dacă aleșii și-au acoperit din datorii, suma totală este depășită semnificativ dacă sunt luate în calcul creditele contractate de Negoiță.
Social-democrații condus în topul datornicilor, democrat-liberalii – pe locul al doilea
La sfârșitul mandatului actual, datoria pe care o are un parlamentar este, în medie, de 71.994 de euro, 560.547 de lei, 5.735 de franci elvețieni și 1.668 de dolari.
În ceea ce privește formațiunile politice, parlamentarii PSD se află în fruntea aleșilor cu cei mai mulți bani împrumutați. Un parlamentar PSD are, în medie, o datorie de 1.900.449 lei, pe care trebuie să o achite către terți. Pe locul secund se află parlamentarul PDL, cu o datorie medie de 631.653 de lei, urmat de cel din partea UNPR (319.161 de lei), cel al PNL (294.122 de lei), parlamentarii din partea minorităților naționale (89.678 de lei) și cei ai UDMR (59.106 lei).
Totuși, aproape jumătate dintre parlamentari, respectiv 213 senatori și deputați, își încheie mandatul fără niciun fel de datorii.
Negoiță, Boureanu, Prigoană, datorii pe măsura afacerilor
Cel mai mare dator al Parlamentului a fost deputatul PSD Robert Negoiță, ales în luna iunie primar în Capitală. Acesta înregistrează datorii de 234.196.054 de lei, din care cea mai mare sumă este reprezentată de datoria către ANAF, în cuantum de 202 milioane de lei. În rest, proaspătul primar are credite la bănci, dar și la o serie de firme, printre care Domus Stil Construct, SC Red Rose Advertising SRL, SC Domus Stel Real Estate, SC Pro Hotels SRL, SC Pro Confort SRL, SC Confort Leasing, SC Route Construct SRL, dar și la primăriile din Constanta, Voluntari, Popești Leordeni și Afumați.
Mai mult decât atât, Negoiță s-a angajat să fie garant pentru contractarea unor credite și contracte de leasing în valoare totală de 27.595.204 de euro.
La rândul său, deputatul PDL Cristian Boureanu a acumulat datorii totale de 34.922.727 de lei, reprezentând credite la cinci bănci, dar și împrumuturi obținute de la persoane fizice, între care chiar propriul frate.
De asemenea, deputatul Silviu Prigoană înregistrează datorii de 22.776.851 de lei către două bănci și societatea Protel Telecom. În plus, omul de afaceri a oferit garanții pentru Rosal Grup, care a încheiat contracte de credit și de leasing de 4.791.849 de euro și 108.337.406 de lei. Unul dintre acestea este obținut de la Exim Bank pentru 20.550.000 de lei.
Deputatul Oana Niculescu-Mizil s-a împrumutat de la trei bănci cu 6.931.200 de lei, în timp ce senatorul PNL Sorina Plăcintă are datorii de 5.663.800 de lei către SC Akris AG și Alexandru Șerban. Un alt senator PNL, Marius Petre Nicoară, are credite la o bancă de 4.400.772 de lei.
Parlamentari cu datorii la rude și scadență la zece ani
Un caz aparte este cel al parlamentarilor care precizează că au împrumuturi obținute de la rude, unele sume urmând să fie returnate chiar și după zece ani.
Deputatul PC Bogdan Ciucă menționează că s-a împrumutat în 2010 cu 55.000 de euro de la Ciucă Mihai, scadența fiind menționată la „achitarea împrumutului”. Fostul deputat Mihail Boldea, care a demisionat recent, aflându-se în arest pentru fapte de corupție, a precizat la depunerea declarației de avere că a luat de la Boldea George Ștefan suma de 400.000 de euro, pe care să o achite până în 2016.
Deputatul PSD Gabriel Vlase menționează că a împrumutat de la Vlase Constantin 40.000 de euro, fără să treacă vreun termen al scadenței. Același Vlase Constantin apare că l-ar fi împrumutat și pe deputatul PSD Mihai Tudose cu 15.000 de euro până în 2014.
Deputatul PSD Eduard-Stelian Martin menționează că în 2004 a împrumutat de la Latea (Martin) Monica Maria 180.000 de euro, pe care să-i returneze în zece ani.
Deputatul PDL Mihai Banu trece în declarația de avere un împrumut de 100.000 de euro de la Banu Lucian și Banu Cătălina, fără să menționeze nimic despre termenul de rambursare a banilor. Același lucru – și în cazul deputatului PDL Marius Rogin, care a luat 85.000 de euro de la Rogin Ana.
Un alt caz este al deputatului PSD Lup Silvestru, care a împrumutat 90.000 de euro de la Lup Cornel Ilie, pe o scadență la zece ani. Pentru același termen a împrumutat și deputatul minorităților naționale Miroslav Merka 30.000 de euro de la Ana Merka.
Deputatul Ștefan Pirpiliu a împrumutat în 2010 de la Pirpiliu Ionel și Pirpiliu Gabriela 80.000 de euro pe care trebuie să îi achite până în 2020.
Soția senatorului PSD Valentin Calcan s-a împrumutat de la tatăl său cu 6.100.000 de lei pentru una dintre societățile pe care le deține.
O altă situație este a parlamentarilor care s-au împrumutat de la alți colegi din partid.
Senatorul PDL Florian Staicu a luat de la senatorul PDL Mircea Andrei 17.000 de euro, în timp ce deputatul PSD Cornel Resmeriță s-a împrumut de la colegul său de partid Marian Ghiveciu cu 30.000 de euro.
Andi MANCIU, andi.manciu@mediafax.ro