Parlamentarii USL Cluj solicită liderului PDL, Emil Boc, să ceară miniștrilor democrat-liberali să nu aprobe Hotărârea de Guvern privind înființarea „unei facultăți cu predare în limba maghiară la UMF Târgu Mureș”, „pentru a nu distruge și ceea ce a mai rămas bun în România, și anume universitățile”
Potrivit unei declarații politice adoptate, joi, de senatorul Marius Nicoară și deputatul Horea Uioreanu (PNL), respectiv de senatorul Alexandru Cordoș și deputatul Cornel Itu (PSD), aceștia solicită și Parlamentului României să adopte un punct de vedere oficial cu privire la proiectul de HG privind înființarea unei facultăți maghiare la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Târgu Mureș, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Solicităm președintelui PDL, Emil Boc, să ceară miniștrilor acestei formațiuni politice, în special lui Cătălin Baba, deținătorul portofoliului Educației, să nu aprobe acest proiect de hotărâre privind înființarea unei facultăți cu predare în limba maghiară la UMF Târgu Mureș și să nu distrugă și ceea ce a mai rămas bun în România, și anume universitățile. Cerem parlamentarilor ardeleni ai PDL să le reamintească tuturor colegilor lor aflați în funcții de demnitate publică faptul că maghiarii din Transilvania au toate drepturile impuse de legislația internațională și că nu este nevoie să mai stea în genunchi în fața miniștrilor UDMR, nu trebuie să facă exces de zel în îndeplinirea doleanțelor acestora numai pentru a rămâne cocoțați în fotoliile din Palatul Victoria. Parlamentarii clujeni ai PNL și PSD solicită Parlamentului României să adopte un punct de vedere oficial cu privire la acest proiect de HG”, se arată în document.
Parlamentarii USL Cluj susțin că au senzația că „la conducerea țării se află doar UDMR și că PDL nu are altă soluție decât să execute toate ordinele pe care le primește de la liderii acestei formațiuni”.
„Încăpățânarea de a susține și promova proiectul de înființare a noii facultăți, fără a avea aprobarea Senatului Universității, așa cum cere Legea Educației Naționale, ne duce cu gândul la faptul că, atunci când e vorba de păstrarea ciolanului, chiar și numai pentru câteva luni, legea devine opțională pentru reprezentanții PDL. Potrivit legii asumate tocmai de ardeleanul Emil Boc, la UMF Târgu Mureș, definită ca o universitate multiculturală, pot exista linii de predare în limba maternă, nu este nevoie de înființarea unei facultăți în acest sens. A înființa o facultate nouă nu poate duce decât la o scădere a calității actului didactic și pentru studenții vorbitori de limbă română și pentru nativii maghiari”, se mai arată în declarație.
Semnatarii declarației consideră că înființarea unei facultăți cu predare în limba maghiară la UMF Târgu Mureș este „ilegală” și avertizează că liderii UDMR ar putea urma „aceeași politică a șantajului în Parlament și în cazul legii privind Statutului minorităților naționale”.
„Ne putem aștepta chiar și ca mult dorita autonomie teritorială să fie acceptată de PDL, doar pentru a rămâne la putere. Oricum, USL va ataca în contencios administrativ această HG care permite scindarea UMF Târgu Mureș pe criterii etnice”, se precizează în declarația parlamentarilor USL Cluj.
Declarația va fi înaintată Birourilor Permanente Naționale ale celor două formațiuni politice pentru a deveni document oficial al USL.
Conform unui proiect de hotărâre de Guvern, aflat în dezbatere publică timp de zece zile, Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș va avea linii cu predare în limba maghiară la specializările Medicină, Farmacie și Asistență medicală generală, pentru 325 de studenți, și în engleză la Medicină, pentru 50 de studenți.
Înființarea liniilor cu predare în limba maghiară la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Târgu Mureș nu reprezintă un compromis din partea Executivului, deoarece Cabinetul lucrează tehnic și nu este un mediator între partidele aflate la guvernare, a declarat, marți, premierul Mihai Răzvan Ungureanu.
Parlamentarii UDMR nu au participat, luni după-amiză, la ședințele de plen ale Camerei Deputaților și Senatului, precizând că au mandat în acest sens de la Kelemen Hunor și că așteaptă adoptarea hotărârii de guvern privind UMF Târgu Mureș.
Rectorul Universității de Medicină și Farmacie Târgu Mureș, Constantin Copotoiu, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că nu crede că va fi emisă o hotărâre de Guvern privind înființarea unei linii maghiare de învățământ, însă, dacă va fi cazul, HG respectivă poate fi atacată în justiție.