Cea de-a șaptea carte

Pariuri pentru sinuciderea lui Harry Potter



Pariuri pentru sinuciderea lui Harry Potter
Pariuri pentru sinuciderea lui Harry Potter

Seria de cărți și filme despre eroul Harry Potter a avut un succes atât de mare, încât fanii au devenit deja nerăbdători să afle care este finalul poveștii. Deja au început să se facă pariuri pentru sinuciderea personajului principal, în finalul romanului.
Casa de pariuri britanică „William Hill” preconizează că a șaptea și ultima carte din seria scrisă de autoarea J. K Rowling „îl va omorî” pe eroul interesat de vrăji, informează cotidianul britanic The Sun. Scorul general este în momentul de față de 33 la 1, în favoarea sinuciderii lui Harry Potter.
„Această idee a luat avânt în rândul admiratorilor. Ei cred că Harry va fi nevoit să își provoce moartea pentru ca binele să triumfe în fața răului”, a precizat purtătorul de cuvânt al casei de pariuri din Marea Britanie. „Au fost atât de mulți bani implicați, încât am ajuns să ne temem că este vorba despre o tragere pe sfoară venită din partea celor care cunosc detaliile”, a adăugat Rupert Adams.
În calcul este luată și varianta că, în ultima carte, „Harry Potter and the Deathly Hallows”, personajul principal va fi ucis de cel mai mare dușman al său, Lordul Voldemort. Cu toate acestea, în cazul în care eroul va supraviețui, toți cei care au pariat pe moartea lui Harry își vor primi banii înapoi de la casa de pariuri „William Hill”. Posibilitatea ca preferatul tinerilor interesați de vrăji să moară este cea mai nouă variantă luată în calcul de fanii care așteaptă lansarea celui de-al șaptelea roman pe data de 21 iulie.
Editura „Bloomsbury” s-a asigurat ca paza să fie suficientă pentru ca secretul finalului să nu fie dezvăluit cu mare ușurință. Cărțile vor fi transportate în lădițe legate cu lanțuri de oțel și vor ajunge în librării cu doar o zi înainte să fie date spre vânzare. Se așteaptă ca trei milioane de copii să fie vândute în 24 de ore. (antena 3.ro)



Recomandări

J. K. Rowling, autoarea seriei „Harry Potter”, se orientează către literatura pentru oameni mari

Prințul William și Kate s-au sărutat de două ori în balconul palatului Buckingham

Prinții William și Harry vizitează în secret soldații britanici răniți în Afganistan