Doi humoreni, un medic veterinar și un electronist, au fost primii români care au accesat programul Fermierul pentru a-și finanța o fabrică de prelucrare a laptelui, pe un proiect SAPARD.
Medicul Gheorghe Niță și electronistul Ilie Rotundu sunt prieteni și asociați din primii ani de după 1990. La început au avut un mic magazin, după care, în 2000, au cumpărat la licitație un centru dezafectat de răcire a laptelui, scos la licitație de fabrica de industrializare a laptelui Bucovina Suceava.
“Noi am cumpărat la a treia licitație, cu aproximativ 760 de milioane de lei. Am mai investit 400 de milioane și în 3 luni am avut funcțională o făbricuță de cașcaval. În prima zi am colectat 700 de litri de lapte, ceea ce însemna destul de mult, iar în 25 noiembrie 2000 am scos prima rotiță de cașcaval din fabrica noastră”, își amintește doctorul Niță.
“Este o satisfacție deosebită când scoți primul produs, nu se poate exprima în cuvinte ce simți când constați că ai un produs bun, că oamenii întreabă de el și le place”, l-a completat asociatul său, Ilie Rotaru.
Din laptele colectat au scos 150 de bucăți de cașcaval Rucăr și Dalia, după rețeta uzuală. Câteva din secretele meseriei le-au descoperit după ce s-au confruntat cu destule rebuturi.
“Puneam laptele bătut la făcut și câte zece pahare de lapte din raza aerotermei nu se coagulau. Odată, de două ori, de trei ori. Nu înțelegeam ce se întâmplă. Apoi am constatat că, dacă lamele aerotermei sunt orientate să dea căldura direct spre pahar, laptele nu se coagulează. Adevărul este că secretele le descoperi lucrând, una e în carte și alta este când lucrezi efectiv”, spune amuzat acum Gheorghe Niță.
“Multe emoții și nopți nedormite am avut” Și-au vândut marfa prin magazinele din Gura Humorului și comenzile au început să curgă.
Pentru că s-au împrumutat de la bănci pentru a-și porni afacerea, au început să urmărească permanent rata dobânzilor, cursul de schimb, fluctuațiile pieței și inflația.
“Când am luat împrumutul ca să cumpărăm centrul de răcire dobânda era 43 la sută. Multe emoții și nopți nedormite am avut”, rememorează Gheorghe Niță.
Patru ani făbricuța a mers pe un curs ascendent. Odată cu creșterea cererii pe piață, dar și cu aderarea la Uniunea Europeană, pentru cei doi asociați de la NIRO a devenit evident că trebuie să-și modernizeze procesul de fabricație și să-l adapteze la noile standarde. Dobânzile bancare nu arătau deloc perspective încurajatoare, așa că s-au orientat spre programul SAPARD.
Accesul la fondurile SAPARD era destul de dificil, pentru că acel 50 la sută necesar cofinanțării nu-l aveau, iar dacă încercau să ia un credit bancar, garanțiile cerute de bănci pentru creditele de cofinanțare erau descurajante.
Șansa lor a fost Programul Fermierul, care le-a oferit posibilitatea să ia această cofinanțare de 50% prin împrumut bancar pe termen lung și cu dobânzi minime, scutindu-i în același timp de prezentarea de garanții la bancă.
“Fermierul îți dă creditul pentru începerea proiectului, iar SAPARD finanțează jumătate din cheltuielile eligibile. La începutul anului 2005 am decis să mergem pe SAPARD și Fermierul. Am luat 250.000 de euro cu 5 la sută dobândă. Am fost primii din țară care am luat Fermierul”, ne-a spus medicul veterinar.
Din aprilie, lactatele din Bucovina ajung în celelalte țări UE A urmat licitația pentru proiectele de arhitectură, linie tehnologică, consultanță, mașini, utilaje etc. Au început documentația în februarie 2005, iar în 10 octombrie, același an, au semnat contractul cu Agenția SAPARD pentru 544.000 de euro, din care eligibili 491.000. Jumătate din bani reprezintă aport propriu, împrumutați din bancă prin Fermierul, iar cealaltă jumătate este finanțare nerambursabilă de la Uniunea Europeană.
“Au fost momente când din cauza constructorilor ne-a venit să lăsăm totul baltă. Munceau prost, veneau cu oameni mai puțini decât trebuia, ne amânau… Am început construcția efectivă în mai 2006 și în toamnă SAPARD ne-a decontat prima tranșă de bani. În octombrie 2007 am finalizat lucrarea și acum așteptăm ultima tranșă de fonduri. Cu ajutorul lui Dumnezeu am reușit. Peste două luni, în aprilie, putem să facem și export în țările comunitare”, afirmă Gheorghe Niță.
NIRO are produse proaspete – iaurt, lapte bătut, Sana și smântână, două sortimente de cașcaval, brânză proaspătă de vacă, urdă și brânză de burduf. Lucrează cu 28 de angajați, din care 15 muncesc pentru cei doi asociați încă de la început.
“Vaca nu știe de sărbători” Prețul necuantificabil pentru ceea ce au realizat până acum Gheorghe Niță și Ilie Rotundu îl reprezintă multe nopți nedormite, un program zilnic de la 7.30-8.00 până seara, la 10.00, câteva zile de vacanță la 7 ani și grija datoriilor de 600.000 de euro la bancă pentru următorii 10 ani.
“Eu stau în casa părinților, asociatul meu stă la bloc. Mașinile ni le-am luat în leasing, anul trecut am avut prima vacanță de câteva zile, după 7 ani. Venim la firmă zilnic pentru că vaca nu știe de sărbători, laptele este un produs perisabil și nu așteaptă să te întorci din weekend. Nu ne plângem, noi am ales acest sistem de viață. Ne mândrim cu calitatea produselor noastre, nu folosim nici un fel de E-uri, de amidon, gumaguard sau altele de acest gen. Totul este sută la sută natural și vindem la costuri reale, cu un adaos de bun simț”, spune Ilie Rotundu.
Atât el, cât și asociatul său afirmă că laptele din zona de munte conține “tot ceea ce este bun în flora zonei” și de aceea produsele de aici au un gust deosebit.
“De asta este și așa mare bătaie pe laptele din zona de munte, la colectare. Toți știu ce înseamnă un lapte de calitate superioară și cât pierzi dacă nu ai un lapte bun. Numai cine nu a lucrat nu știe cum este să arunci o cisternă cu lapte pentru că o vacă de la care ai luat lapte a făcut tratament cu antibiotice”, a concluzionat medicul veterinar.
Testul de depistare a antibioticelor se face la fabrică, astfel încât buna credință a țăranului care livrează laptele “la contract” este esențială. Laptele de la un singur animal care a primit antibiotice este suficient pentru a deteriora toată cantitatea din cisterna în care a fost colectat. Cei doi “NIRO” intenționează ca în viitor să-și facă și o fermă de vaci cu lapte, ceea ce le-ar asigura o bună parte a materiei prime. Aceasta n-ar mai avea însă aceeași savoare ca cea a laptelui de la vacile crescute pe pășune.
