O poveste uimitoare de viață relatată de Parisoula Lampsos, femeia care a fost, timp de 30 de ani, amanta lui Saddam Hussein.
„Prințesa Bagdadului”
Parisoula Lampsos l-a întâlnit pe Saddam Hussein la un party,organizat de niște prieteni, la vârsta de 16 ani și, din acel moment și până în ziua în care a fost nevoită să fugă din Irak pentru a-și salva viața, nu s-a putut elibera de sub influența acestuia.
Fiică unică a unei familii bogate din Grecia, Parisoula s-a născut la Beirut și a trăit în Irak în perioada de dinaintea venirii la putere a lui Saddam, perioadă în care, grație petrolului, țara a cunoscut o creștere economică fantastică.
Fiind o adolescentă frumoasă și spirituală, Parisoula era supranumită „Prințesa Bagdadului”.
Destinul ei avea să rămână legat de cel al lui Saddam Hussein din seara în care s-au întâlnit pentru prima oară. Din acel moment, Saddam a considerat-o pe Parisoula proprietatea lui. Chiar și atunci când a fost căsătorită și a avut copii, el i-a distrus căsnicia, l-a trimis pe soțul ei în surghiun și i-a confiscat averea.
O poveste adevărată, teribilă și captivantă
Cunoscută în palatul lui Saddam Hussein ca Shakraa (Blonda), Parisoula Lampsos știa la perfecție câteva limbi străine, ceea ce i-a înlesnit angajarea într-un post-cheie în Federația Femeilor din Irak. A fost asistenta lui Uday, fiul cel mai în vârstă al lui Saddam, în perioada în care acesta a condus Comitetul Olimpic.
Parisoula Lampsos a fugit din Irak în anul 2001. A fost o călătorie dramatică, a durat un an întreg și s-a încheiat în Thailanda, unde a obținut protecție americană. Din anul 2003 trăiește în Suedia.
Jurnalista Lena Katarina Swanberg a petrecut mult timp alături de Parisoula Lampsos redactând împreună povestea adevărată, teribilă și captivantă despre viața pe care aceasta a dus-o în umbra dictatorului.
Sursa: www.libris.ro
Parisoula Lampsos & Lena Katarina Swanberg: „Viața mea cu Saddam Hussein”
